Elena Udrea va fi extrădată în România, au decis judecătorii bulgari. La noi are ispășit șase ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Decizia magistraţilor vine după mai multe amănări ale pronunţării, dar este definitivă.  

Fostul ministru al Turismului are de executat în România o condamnare de șase ani de închisoare.

Știrea inițială – La ora 14.00 a început la Curtea de Apel din Sofia ultimul termen din procesul privind extrădarea Elenei Udrea. Ea a fost adusă în sala de judecată, unde vor fi pledoariile finale – ale procurorului și ale avocatului, după care instanța va rămâne în pronunțare. Este posibil ca astăzi instanța să dea un verdict. Dacă va fi extrădată, va fi escortată la București.

În fața instanței, Elena Udrea ar fi cerut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind extrădarea în România, dar și ca, până se va pronunța CJUE, să fie scoasă din arestul preventiv. Udrea a susținut că „varianta ca eu să aștept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenție, în baza unei hotărâri ilegale, pronunțată de un tribunal nelegal constituit in România”.

La termenul trecut al procesului, miercuri, avocaţii Elenei Udrea au făcut cereri suplimentare către magistraţii bulgari, solicitând audierea expertului Corneliu Liviu Popescu şi a martorei Ingrid Mocanu, prezentă în sala de judecată. De asemenea, avocaţii au solicitat poziţia unui expert în drept constituţional din România.

După deliberări, judecătorii bulgari au admis o singură solicitare, respectiv audierea martorei Ingrid Mocanu, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei şi vicepreşedinte al ANRP. În 2015, Ingrid Mocanu a fost arestată în dosarul despăgubirilor de la ANRP, însă în 2019 a fost achitată definitiv. Ulterior, ea a dat statul român în judecată, obţinând în instanţă daune de 500.000 lei pentru că a fost ţinută patru luni în arest.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ”Gala Bute”.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

elena udreaelena udrea extradataextradare elena udrea
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes