Emma Răducanu, decorată de Regina Angliei, și apoi forfait la Melbourne

Emma Răducanu a fost decorată de regină, pentru servicii aduse tenisului.

Emma Răducanu, alături de alți sportivi cu rezultate deosebite, se află pe lista personalităţilor pe care regina Elisabeta a II-a le-a decorat de Anul Nou, conform The Guardian.

Răducanu, care a câştigat US Open în 2021, a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE).

“Sunt extrem de mândră şi recunoscătoare că mă aflu pe lista pentru MBE din partea Majestăţii Sale. Anul acesta a fost plin de surprize extraordinare pentru mine, astfel că finalul de 2021 cu această onoare este ceva foarte special” – Emma Răducanu.

Au mai fost decoraţi Cicliştii Jason şi Laura Kenny, dar şi Hannah Cockroft, Tom Daley, Adam Peaty şi Max Whitlock, cu Ordinul Imperiului Britanic.

Emma Răducanu, forfait la Melbourne

Emma i-a anunțat în chiar prima zi a anului pe organizatorii de la Melbourne Summer (4-9 ianuarie, de categorie WTA 250), turneu pregătitor, că nu va putea juca.

Sportiva britanică, cu origini românești, a susținut că de-abia a ieșit din izolare, după ce a fost depistată pozitiv cu Covid-19, și nu se simte pusă la punct cu pregătirea fizică: “Timpul de pregătire pentru a participa la primul turneu de la Melbourne a fost mult prea mic, ținând cont de faptul că de-abia am ieșit din izolare”, a anunțat ea.

Pentru Australian Open, Răducanu își va face face încălzirea la Sydney Tennis Classic (10-15 ianuarie, competiție de categorie WTA 500).

Australian Open, primul Grand Slam al anului 2022, se va disputa la Melbourne în perioada 17-30 ianuarie. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Naomi Osaka.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

emma raducanu emma raducanu decorata emma raducanu melbourne
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes