Epidemiologul Molnar Geza susține că, în acest moment, România trece printr-o ”revenire” a primului val de îmbolnăviri, dar și că izolarea trebuie lăsată în mâna medicinii și asistenței medicale, pentru că este un act strict medical.
”În momentul de față nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al țării sau respectiv la întreaga populație a României. Un lucru care enervează pe mulți, cifrele nu spun totul, în cazul în care nu cunoaștem conținutul cifrelor. Există o creștere semnificativă în anumite zone. Unele sunt zone vechi, Galați, Vrancea sunt cel puțin de 7 zile.
A intrat și Buzăul mai recent. De asemenea, 7 zile și peste 7 zile Prahova, Argeș în primul rând, Dâmbovița, unde avem o creștere semnificativă a numărului de cazuri depistate. Asta se datorează și faptului că a crescut semnificativ numărul testărilor, dar făcă nicio discuție este vorba de o transmitere. Suntem la o redeșteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de față, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creștere de 34%, după datele OMS.
Sunt optimist. Anticiparea mea este că și acest al doilea vârf va fi depășit în maxim două săptămâni și va începe fără nicio discuție o scădere”, a declarat Molnar Geza, la Digi 24.
Izolarea, un act medical
Epidemiologul a mai spus că cei 403 de oameni infectați cu virusul SARS-CoV-2 care s-au externat ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare.
”Izolarea la o boală pandemică este absolut necesară. Este complet altceva că în acel proiect se face foarte multă suprapunere între carantină și izolare. Izolarea este un act medical. Trebuie lăsată în mâna medicinii și asistenței medicale, iar carantinarea este un act administrativ.
Posibilitatea reintroducerii stării de urgență nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluției cazuisticii și înregistrării cazuisticii. Măsurile administrative sunt necesare pentru a exista pârghiile de acțiune. În cazul în care suntem mai precauți și mai preventivi în comportamentul individual și de grup, se estompează și urmează scăderea inevitabilă ca orice viroză respiratorie”, mai spus Molnar Geza.
Comenteaza cu profilul facebook