Turcia şi-a închis spaţiul aerian avioanelor ruseşti care se duc în Siria, anunţă sâmbătă ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, potrivit agenţiilor turce de presă, conform news.ro.
”Am închis spaţiul aerian avioanelor militare ale Rusiei – dar şi avioanelor civile – cu destinaţia Siria”, anunţă Mevlut Cavusoglu, fără să precizeze care este motivul acestei decizii.
Şeful diplomaţiei turce anunţă că i-a comunicat această decizie omologului său rus Serghei Lavrov, care i-a comunicat-o preşedintelui rus Vadimir Putin. Această interdicţie urmează să fie valabilă timp de trei luni de zile, precizează ministrul turc, în contextul în care autorizaţii de acest tip se înnoiesc trmisterial.
Rusia, unul dintre principalii susţinători ai regimului lui Bashar al-Assad de la începutul războiului cvil dn Siria, în 2011, nu a reacţionat imediat.
Unii experţi consideră că această închidetre a spaţiului aerian turc riscă să complice sarcina armatei ruse, foarte prezentă în Siria.








Comenteaza cu profilul facebook