Erdogan s-a impus: Turcia își schimbă numele

Conform unui anunț făcut de organizația Naţiunilor Unite (ONU), Turcia se va redenumi, oficial, în toate limbile, după numele său turc Türkiye. Conform oficialilor, Turkey, care are prea multe conotaţii în limba engleză, fiind o inițiativă a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Anunțul a fost făcut joi, iar “schimbarea este imediată”, a anunțat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Diplomatul a precizat că este vorba de o scrisoare oficială de la Ankara primită la sediul ONU din New York miercuri, 1 iunie, care a oficializat imediat schimbarea numelui Turciei.

Marţi, ministrul turc de externe, Mevlüt Cavusoglu, s-a afişat pe contul său de Twitter semnând această scrisoare adresată secretarului general al ONU şi cerând ca “numele ţării noastre la ONU, în limbi străine, să fie înregistrat ca +Türkiye+”.

Ankara cere astfel să nu mai fie numită Turquie în franceză şi mai ales Turkey în engleză, care înseamnă şi curcan, deci putând putea avea o conotaţie negativă.

Şeful diplomaţiei turce s-a referit în mesajul său la dorinţa preşedintelui Erdogan, de la sfârşitul anului 2021, de “a creşte valoarea mărcii ţării noastre”. De altfel, în chestiuni economice, Ankara doreşte de câţiva ani să impună brandul “made in Türkiye” la nivel internaţional în detrimentul lui “made in Turkey”.

“Unii pot considera o prostie această schimbare de nume, dar îl pune pe Erdogan în rolul de protector şi salvator al respectului internaţional pentru ţară”, a declarat Mustafa Aksakal, profesor de istorie la Universitatea Georgetown din Washington, conform New York Times.

Jurnalul american a mai reamintit că în iunie 2023, după 20 de ani de putere a lui Erdogan, Turcia va organiza alegeri prezidenţiale şi va sărbători centenarul înfiinţării sale după dezmembrarea Imperiului Otoman.

O altă recentă schimbare importantă de nume a avut loc începând cu 1 ianuarie 2020, când Olanda şi-a schimbat numele şi poartă de acum titulatura oficială de „Ţările de Jos” (Netherlands).

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

erdoganerdogan nume turciaschimbare nume turciaturcia nume nouturcia nume schimbatturkiye
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes