Special

Eurobarometru – Corupția, analizată pentru România. Care sunt efectele

  • Opt din zece români consideră că problema corupţiei este larg răspândită în ţară.
  • 64% din respondenţi spun că viaţa de zi cu zi le este afectată de corupţie
  • Patru români din zece consideră că a da şi a lua mită şi abuzul de putere pentru câştig personal sunt răspândite printre partidele politice
  • 26% dintre europeni consideră că viața de zi cu zi le este afectată de corupție.

Conform celui mai recent Eurobarometru privind corupţia realizat în decembrie 2019 şi publicat miercuri de Comisia Europeană, șase din zece români spun că viaţa de zi cu zi le este afectată de corupţie, iar opt din zece consideră că problema corupţiei este larg răspândită în ţară

Conform Eurobarometrului, corupția este inacceptabilă pentru o majoritate considerabilă a europenilor – 69 %. Puțin peste șapte din zece europeni cred că, în țara lor, corupția este larg răspândită și că există corupție în instituțiile publice naționale (70 %), dar și în rândul partidelor politice și al politicienilor (53 %).

Din 2013, proporția respondenților care consideră corupția ca fiind larg răspândită a scăzut în 18 state membre și 26% dintre europeni consideră că viața de zi cu zi le este afectată de corupție. Deși natura și extinderea corupției variază de la un stat membru la altul, corupția are efecte negative asupra Uniuni Europene în general, spune Comisia Europeană.

Nivelul corupţiei din țară a crescut în ultimii trei ani

În România, 64% din respondenţi spun că viaţa de zi cu zi le este afectată de corupţie, faţă de 26% media europeană. Comparativ cu 2017, cifra este cu 4 puncte procentuale mai mică (în timp media europeană a crescut cu un punct procentual).

Potrivit sondajului, 48% dintre români spun că în ţară nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani (42% la nivelul UE). Cifra este cu 2 puncte procentuale mai mare decât în 2017. Pe de altă parte, 37% dintre români sunt de părere că nivelul corupţiei a rămas la fel în ultimii trei ani (similar cu procentul din UE), iar 7% cred că a scăzut (similar cu procentul din UE).

Opt români din zece (78%) afirmă că există corupţie în instituţiile publice locale sau regionale (68% media europeană) şi în instituţiile publice naţionale (70% media europeană).

Patru români din zece (41%) consideră că a da şi a lua mită şi abuzul de putere pentru câştig personal sunt răspândite printre partidele politice (53% la nivelul UE), 36%, printre politicieni (49% în UE), 33%, printre funcţionarii care decid câştigătorii licitaţiilor publice (38% în UE), 25%, printre companiile private (media UE – 37%), 48%, în sistemul de sănătate (27% în UE) sau 41%, în poliţie şi vamă (26% în UE).

În România, sondajul a fost realizat în perioada 6-15 decembrie 2019, prin interviuri faţă în faţă, în rândul a 1.081 de persoane. În UE, sondajul a fost realizat în perioada 6-19 decembrie 2019, pe un eşantion de 27.498 de persoane. În media UE este inclusă şi Marea Britanie, care la momentul realizării sondajului era stat membru.

Alte știri de interes

Conflictul între Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură, tranșat de decizia CCR

Mihnea Tudor

Un bărbat a fost reținut după ce polițiștii au găsit droguri în plafonul maşinii care mergea pe Autostrada A2

Saghin Cristian

Un brigadier silvic a fost găsit spânzurat, anunță Mihai Goțiu. Un alt pădurar a încercat să se sinucidă. Să începem destructurarea rețelelor de criminalitate organizată!

Mihnea Tudor

Ministrul Adrian Oros a acordat primul ajutor la un accident produs în apropierea locului unde avea o întâlnire cu fermierii

Mihnea Tudor

Florian Coldea este citat la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Saghin Cristian

Ministrul Mediului, anunț important despre Pădurea Băneasa şi alte păduri din apropierea marilor oraşe

Mihnea Tudor

Anchetă DNA: Şeful Poliţiei Eforie, cercetat pentru mită. Proteja activităţi de comerţ neautorizat

Mihnea Tudor

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Saghin Cristian

Polițiștii au idei trăsnite: Vor desființarea județului Ilfov. Zegrean: Polițiștii nu luptă cu județele!

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »