Europa în pericol: Continentul nostru se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei. Raport ONU şi Copernicus

Clima Europei s-a încălzit cu 2,3 grade Celsius în 2022 faţă de nivelul din perioada preindustrială (1850-1900) – într-un ritm de două ori mai rapid decât media mondială începând din anii ’80, anunţă luni, într-un raport, ONU şi programul european Copernicus, relatează AFP.

Întreaga planetă s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius din cauza emisiei de gaze cu efect de seră, însă ”Europa este regiunea lumii care se încălzeşte cel mai rapid”, anunţă secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) a ONU, Petteri Taalas, citat în prefaţa acestui raport.

În noiembrie, OMM anunţa că Europa s-a încălzit înr-un ritm de +0,5 grade Celsius pe deceniu începând din anii ’60, adfică de două ori mai repede decât media altor cinci regiuni meteorologice mondiale.

În majoritatea Europei, ”temperaturile mai au exacerbat secete intense şi generalizate, au alimentat incendii de pădure violente, care sunt responsabile de a doua cea mai mare suprafaţă arsă măsurată vreodată pe continent, şi au provocat o supramortalitate de ordinul miilor din cauza caniculelor”, precizează Petteri Taalas.

Potrivit bazei de date privind situaţiile de urgenţă (EM-DAT), pericolele meteorologice, hidrologice şi climatice care au avut loc în Europa în 2022 au afectat în mod direct 156.000 de prsoane şi au cauzat 16.365 de decese, aproape exclusiv din cauza valurilor de căldură.

Începând din 1980, catastrofele meteorologice – între alte canicule şi inundaţii – au cuazat moartea a 195.000 de persoane, anunţa miercuri Agenţia Europeană a Mediului (AEE).

Valoarea pagubelor economice – majoritatea legate de inundaţii şi furtuni – este estmată la un total de aproape două miliarde de dolari în 2022 – departe de cele 50 de miliarde de dolari estimate în 2021, în urma unor inundaţii excepţionale.

Anul 2022 nu este, ”din nefericire, un caz unic sau o bizarerie a climei”, comentează directorul Observatorului Mosdificărilor Climatice Copernicus (C3S) al Uniunii Euroipene (UE), Carlo Buontempo.

El ”se înscrie într-o tendinţă care va face episoadele extreme de stres termic mai frecvente şi mai intense în toată regiunea”, avertizează el.

O rară rază de speranţă în acest raport arată că, în 2022, în Europa, energia solară şi eoliană au produs împreună – pentru prima oară – mai multă electricitate (22,3%) decât gazele de origine fosilă (20%).

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

europa incalzireincalzire europaincalzire globalaseceta intensa
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes