Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan: Să terminăm cu numirile politice. România are nevoie să atragă fonduri pentru proiecte!

Rareș Bogdan

Rareș Bogdan

De curând, Rareș Bogdan și-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa implementării legislaţiei privind guvernanţa corporativă în companiile de stat şi a îndemnat coaliția să ia măsuri imediate pentru a asigura aplicarea corectă şi eficientă a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile la care sunt acţionare. Încălcările recurente continuă să ameninţe stabilitatea companiilor pe termen lung şi contravin interesului economic al României, al nostru, al cetăţenilor români.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a mai afirmat că este momentul pentru încetarea numirilor pe criterii politice în marile companii ale statului.

”Aici nu contează Ciolacu sau Neacșu, ci o chestiune simplă. Haideți să aplicăm Legea 109, adică să avem concursuri pe bune și să terminăm cu numirile politice în companii de forță ale statului român precum companiile energetice. Trebuie să mergem pe ideea de profesioniști. Îi invit pe colegii mei, chiar daca sunt PNL sau PSD, să acceseze această idee. Aceste companii naționale, precum Hidroelectrica Romgaz, Nuclearelectrica sunt companii care valorează miliarde de euro.”, declarat Rareș Bogdan în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

Europarlamentarul a spus, de asemenea, că dacă nu se fac schimbările asumate prin protocoale, coaliția nu își mai are rostul. Protocolul semnat acum un an și jumătate trebuie respectat!

„Dacă ne-am unit în această coaliție doar ca să fie stabilitate din cauza războiului din Ucraina, atunci nu am făcut nimic. Dacă vrem iarăși să o mermelim și să ne facem că schimbăm ceva, atunci plimbăm deciziile de la cancelarie la minister. Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani. Am făcut alianță nu doar din dorința unei Românii liniștite, ci și pentru a face lucruri majore, nu doar să ne facem că le facem.

Depolitizarea este asumată și de PSD și de PNL, altfel, ne vor sancționa alegătorii la vot. Protocolul semnat acum un an și jumătate spune că nu se vor mări taxele și impozitele. Au fost mici excepții, dar nu au fost taxe suplimentare. Dacă introducem taxe, atunci protocolul nu mai e valabil. Nu renunțăm la cota unica, iar impozitarea progresivă nu este bună la noi. Am venit cu date certe din mediul economic. E nevoie de măsuri pentru întărirea capitalului românesc.”, declarat vicepreședintele PNL la Realitatea TV.

România are nevoie să atragă fonduri pentru proiecte!

Rareș Bogdan a mai vorbit, de asemenea, despre cum poate România să atragă bani pentru proiecte:

”Trebuie să vedem cum facem ca sume de bani cât mai mari să ajungă în proiecte în România. Este vorba de bani pentru agricultură și proiecte mari de infrastructură. Trebuie să ne lăsăm oportunitatea de a deveni furnizor de gaz dacă facem minime investiții. Am tot „văzut” autostrăzi de 30 de ani încoace. De la Berceanu și până la Șova. Anunțau mii de kilometri de autostradă. Nu putem termina într-un an și jumătate o autostradă. Poate doar anumite lucrări, dar nu se va putea circula pe ele în ani de zile. Noi mergem pe drumurile modernizate de Ceaușescu”, a adăugat vicepreședintele PNL.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

europarlamentar rares bogdanguvernanta corporatistanumiri politicerares bogdan
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes