Europarlamentatul PNL Dan Motreanu: Seceta provoacă daune de nouă miliarde de euro anual în Uniunea Europeană

15.06.2023
15:14

Acesta a atras atenția nu doar asupra faptului că seceta provoacă daune de nouă miliarde de euro anual, în Uniunea Europeană, ci și că acest cost va crește semnificativ odată cu intensificarea schimbărilor climatice. Deasemenea, tot în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, Dan Motreanu a specificat că aceste lucruri au loc pe fondul crizei de apă din Europa.

“Ieri, am adoptat în Plenul Parlamentului European o rezoluție referitoare la asigurarea securității alimentare, prin care solicităm imperativ Comisiei Europene instituirea unui program specific pentru a sprijini statele membre în dezvoltarea de noi sisteme de irigații eficiente, precum și în finalizarea și modernizarea instalațiilor existente. Apa dulce reprezintă o resursă din ce în ce mai limitată și mai prețioasă. Tocmai de aceea noul program ar trebui să sprijine statele membre în utilizarea în agricultură a apelor urbane reziduale tratate, în construirea de rezervoare și de sisteme de captare a apei de ploaie precum și în și utilizarea unor surse alternative de apă, precum apă subterană sau desalinizarea apei marine”, afirmă Dan Motreanu.

Acesta a reamintit plenului că, încă din 2020, a solicitat într-o rezoluție Comisiei Europene să elaboreze un plan clar și să asigure finanțarea necesară pentru combaterea deșertificării în cele 13 state membre afectate, însă din păcate, cel puțin până în acest moment, măsurile și rezultatele concrete au întârziat să apară.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dan motreanudaune secetadespagubiri secetaseceta
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes