stiripescurt.ro
EXTERNERECOMANDATE

Europenii au ajuns la un acord în privinţa unui nou pachet de sancţiuni, al nouălea. Ungaria s-a opus prelungirii sancţiunilor UE împotriva Rusiei cu 12 luni

Ungaria a respins joi un apel din partea Lituaniei de a prelungi cu 12 luni sancţiunile existente ale UE împotriva Rusiei, ceea ce i-a determinat pe liderii UE să rămână la propunerea de prelungire a lor cu şase luni, au declarat trei surse diplomatice citate de Politico.eu.

Ungaria a susţinut că prelungirea pe o perioadă mai lungă a sancţiunilor ar trebui să fie mai bine gândită.

Şi Comisia Europeană se pronunţase anterior în favoarea prelungirii cu 12 luni, subliniind că aceasta ar trimite un semnal puternic Moscovei cu privire la fermitatea UE.

Şi alte ţări au sprijinit ideea.

Unii membri ai UE, precum Italia, nu s-au opus prelungirii cu 12 luni, dar au susţinut că asta ar însemna să se recunoască faptul că Europa va fi în continuare împotmolită în războiul cu Rusia.

În cele din urmă, compromisul a fost de şase luni, dar, potrivit unuia dintre diplomaţi, va fi în continuare solicitat un aviz juridic pentru o prelungire cu 12 luni.

Ambasadorii UE au convenit joi seara şi asupra celui de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, au declarat pentru Politico.eu cinci diplomaţi europeni. Pachetul fusese blocat în ultimele două zile din cauza unei discuţii privind exporturile de îngrăşăminte ale Rusiei. În timp ce vest-europenii solicitau o relaxare a restricţiilor asupra acestor exporturi, pentru a face faţă crizei alimentare mondiale, un grup de ţări estice, condus de Polonia, s-a opus oricărei marje de manevră mai mari acordate Rusiei.

Dacă nimeni nu obiectează până vineri la prânz, sancţiunile vor fi apoi adoptate în mod oficial de liderii UE în Consiliul European.

Şi în timp ce ambasadorii UE puneau la punct detaliile celui de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, au primit un mesaj din partea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba: Nu uşuraţi sancţiunile existente! „Încercările de a permite oligarhilor şi companiilor ruseşti să obţină derogări de la sancţiunile UE deja impuse dau o lovitură întregului regim de sancţiuni, subminează sprijinul pentru Ucraina şi efortul nostru comun de a opri maşina de război a lui Putin”, a scris acesta pe Twitter. „Ne opunem cu fermitate şi mulţumim membrilor UE care fac la fel”, a spus Kuleba.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Dumitru Buzatu, exclus din PSD. Soţia sa, suspendată din partid. Fiul său a demisionat de la Guvern

Mihnea Tudor

Volodimir Zelenski, în Parlamentului canadian: “Moscova trebuie să piardă odată pentru totdeauna. Şi va pierde”

Mihnea Tudor

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA. A primit 1,25 milioane de lei mită. Ciolacu: va fi exclus din partid

Gloria Pascu

Deficit bugetar și noile măsuri fiscale – Boloş: România riscă să piardă 75 de miliarde de euro

Mihnea Tudor

Moţiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a fost respinsă de Camera Deputaţilor

Mihnea Tudor

Noile măsuri fiscale, publicate de Ministerul Finanțelor. Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament. Ce tăieri de facilități și ce taxe noi apar

Mihnea Tudor

Marcel Ciolacu: Dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen voi ataca la CJUE

Mihnea Tudor

Austria spune ”NEIN”! Țara lui Nehamer se împotriveşte în continuare aderării României şi respinge apelul Ursulei von der Leyen

Mihnea Tudor

VIDEO Rareş Bogdan, mesaj dur către liderii europeni privind aderararea la Schengen: ”Ne-aţi minţit!. Nehammer sfidează şi umileşte NU doar România şi pe români, el îşi bate joc de eurosistem”

Cristian Saghin

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »