Cât de legală este luarea temperaturii la intrarea în clădiri? Această măsură de siguranță în contextul pandemiei de coronavirus a generat o serie de polemici în România, după ce, recent, au apărut câteva situații conflictuale legate de competența paznicilor instituțiilor sau a piețelor, care permit accesul oamenilor doar după ce le iau temperatura în prealabil.
Avocatul și expertul în legislația GDPR Ștefan Boboc, a dezbătut problema luării temperaturii corporale și legătura sa cu datele cu character personal.
”Teoretic, temperatura este o dată cu caracter personal, însă doar în situația în care, dacă o combini cu o altă informație personală poți identifica persoana respectivă. Simplul fapt că iei temperatura unei persoane nu înseamnă că intri sub incidența datelor cu caracter personal, necoroborând această informație cu alt tip de date”, a declarat expertul la Digi24.
Luarea temperaturii este legală și obligatorie
El a mai precizat că luarea temperaturii la magazin nu trebuie asociată cu numele sau fotografia persoanei, reprezentând doar un filtru la intrarea într-un spațiu public închis.
”Câtă vreme agentul economic respectă procedura instituită prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al celui de Interne, respectiv ia temperatura cu acel termometru non-contact și, constatând că temperatura este mai mare, interzice accesul, fără reținerea datelor, nu avem nicio problemă din punct de vedere al datelor cu caracter personal”, a mai precizat avocatul, amintind că luarea temperaturii este legală și obligatorie, iar scopul este protecția comună.
”Temperatura este luată pentru protecția noastră, a tuturor. Nu este o operațiune medicală prin care se pune un verdict asupra stării de sănătate. Este o măsură pentru a proteja interesul public și atunci cred că interesul persoanei respective trebuie să pice în subsidiar față de intersul public”, a afirmat Ștefan Boboc.
Comenteaza cu profilul facebook