Expoziție internațională excepțională de artă fotografică la Craiova. ”SUFLET – POEZIE FOTOGRAFIE” dedicată Zilei Culturii Naționale

15.01.2025
15:49

În perioada 14 ianuarie – 15 februarie 2025 Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova găzduiește sub genericul „SUFLET – POEZIE FOTOGRAFIE” o expoziție internațională de artă fotografică dedicată evenimentului de mare însemnătate în viața poporului român: 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, ne informează Cristian Mirescu, organizatorul manifestării artistice.

Evenimentul se organizează sub patronajul Primăriei Craiova, Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Asociației Ziariștilor Profesioniști „Tudor Arghezi” din Județul Dolj

Expoziția cuprinde un număr de 64 de tablouri pe canvas, care au imprimate fotografii, câte două pentru fiecare autor participant. În exteriorul clădirii, pe simeze, se vor monta trei bannere care vor cuprinde de asemenea fotografii tematice ale celor 32 de expozanți, altele decât cele prezente în expoziție.

Expun:

Invitați din străinătate (3): Astrid Pichler (Austria), Igor Dešić (Serbia) și Paul Segal (Israel);

Invitați din țară (13): Mariana Scubli (Sighetu Marmației) Claudia Elena Bucur (București), Gabriela Doboș (Iași), Petre Dalea (Reșița), Cătălin Arcu (Florești-Cluj), Sergiu Vințan (Cluj-Napoca), Jeno Major (Sibiu), Ion Ciobotaru (Râmnicu Vâlcea), Mircea Furdu (București), Adrian Bercaru (București), Mircea Florin Apostol – Oradea, Gabriel Amarandei (Iași) și Andrei Cucu (Iași);

Participanți din Craiova (11): Rucsandra Călin, Livia Corcoveanu, Gabriela Vochescu, Mihaela Eleonora Cojocaru, Claudia Radu, Ionelia Nucă, Cristiana Florentina Coșoveanu, Cristian Tiberiu Floriganță, Bogdan Ioan Tătaru, Ion Claudiu Nețoiu și Silviu Cristian Mirescu.

 Participanți studenți ai departamenului de Cinematografie, Fotografie și Media din cadrul Universității din Craiova (5): Anca Teodora Modan, Florentina Adela Dumitrașcu, Amalia Gabriela Bărbulescu, Cornelia Cristina Marcu și Mircea Rotaru

Vernisajul a avut loc în ziua de marți 14 ianuarie ora 18.00 și a fost precedat de un moment artistic:

– Minirecital de poezie din lirica lui Mihai Eminescu susținut de Constantin Cicort (Teatrul Național Craiova);

– Liedul „Revedere” pe versuri de Mihai Eminescu interpretat de Ion Cherata (Opera Română Craiova)

– Scurt recital muzical susținut de Octavian Gorun și Corina Stănescu (Filarmonica Oltenia Craiova) „Balada” de Ciprian Porumbescu și „Rapsodia Română” de George Enescu.

Moderatorul evenimentului: Andrada Cojocaru – Președintele Asociației Jurnaliștilor Profesioniști „Tudor Arghezi” – jud. Dolj.

În exteriorul clădirii, pe simeze, sunt montate șase bannere care conțin fotografii tematice ale celor 32 de expozanți, altele decât cele prezente în expoziție.

Expoziția poate fi vizitată zilnic, mai puțin în zilele de luni, până pe 15 februarie.

VIDEO

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

expozitie craiovaexpozitie foto craiovaexpozitie fotografie craiovasuflet poezie fotografieziua culturii nationale
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes