Facebook a decis să elimine un anumit tip de conținut din paginile sale

Facebook a anunțat luni că își va actualiza politicile privind discursul care incită la ură și va interzice orice tip de conținut care neagă existența Holocaustului.

Decizia anunțată luni vine la doi ani după ce directorul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat în cadrul unui interviu că deși negarea Holocaustului este jignitoare, nu consideră că rețeaua sa ar trebui să interzică astfel de conținut.

A fost o luptă între susținerea libertății de exprimare și răul cauzat de minimalizarea sau negarea ororilor din timpul Holocaustului. Gândirea mea s-a schimbat după ce am văzut o creștere a mesajelor antisemite, iar politicile noastre referitoare la discursul care instigă la ură s-au schimbat și ele”, a declarat Zuckerberg, care este evreu, prin intermediul unei postări pe Facebook.

De asemenea, compania a mai anunțat că, începând cu finalul acestui an, utilizatorii care vor căuta pe Facebook termeni asociați cu Holocaustul vor fi direcționați către informații credibile și verificate.

Congresul Mondial Evreiesc și Comitetul Evreiesc American au lăudat decizia companiei.

„Timp de mai mulți ani, Congresul Mondial Evreiesc a făcut apel la Facebook să elimine de pe platforma sa conținutul prin care este negat Holocaustul”, a scris organizația prin intermediul unui comunicat.

Recent, Facebook a citat într-un comunicat un sondaj care arată că aproape un sfert dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani cred că Holocaustul este un mit sau că faptele istorice legate de acesta sunt mult exagerate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

facebook holocaust holocaust interzicere continut care neaga existenta holocaustului negare holocaust
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes