stiripescurt.ro
Administrație locală

Fără apă caldă în Sectorul 4 din cauza lucrărilor esențiale de reparaţii la reţea, câteva săptămâni

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, începând din data de 14 iunie, reprezentanţii companiei Acvatot SRL vor executa lucrări de primă urgenţă pentru înlocuirea conductelor de tur şi de retur cu diametrul de 1100 mm din Magistrala Berceni.

Potrivit companiei, lucrările, esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, sunt efectuate la intersecţia străzilor Turnu Măgurele şi Democraţiei şi impun oprirea furnizării apei calde pentru un număr de aproximativ 590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

”Lucrarea presupune înlocuirea a aproximativ 50 de metri de conductă (tur şi retur) cu diametrul de 1100 mm. Cu această ocazie va fi efectuată şi înlocuirea punctului fix, prin montarea unor elemente de construcţie metalică pentru a menţine siguranţa în exploatare din punct de vedere a dilatărilor reţelei de termoficare”, a transmis Termoenergetica.

Cu ocazia derulării acestor lucrări, echipele companiei vor efectua mai multe operaţiuni tot pentru menţinerea în siguranţă a exploatării acestei magistrale, respectiv: revizia compensatorilor de tur şi de retur din două cămine de vizitare (Strada Luică) şi înlocuirea unor aerisiri şi a unor curbe de conductă şi înlocuirea unui alt cupon de ţeavă pe această conductă în căminul de termoficare aflat pe strada Moldoviţa. Furnizarea apei calde pentru un număr de aproximativ 290 de blocuri va fi sistată până în data de 03 iulie 2022, ora 24.00.

De asemenea, în această perioadă vor fi efectuate şi verificările hidraulice de etanşeitate pe Magistrala Progresu – Berceni, pentru tronsonul amplasat în perimetrul străzilor Luică, Stupilor, Covasna, Uioara, Reşita, Giurgiului şi Bulevardul Brâncoveanu.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Primăria Arad reduce cu două ore iluminatul public, pentru a face economie la energie

redactia

Nicuşor Dan a sesizat DNA în legătură cu neregulile petrecute la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, în perioada 2018-2020

Felix Bradu

Primarul municipiului Lugoj, demis de prefectul judeţului Timiş. În plus, liberalii analizează excluderea acestuia din partid

Felix Bradu

Doar jumătate dintre sirenele de alarmare a populaţiei din Capitală sunt funcţionale, recunoaște Nicuşor Dan

Mihnea Tudor

Maratonul Smart Village, ediția a-II-a privind transformarea inteligentă a comunităților rurale

Cristian Saghin

LIBER cu animalele de companie în mijloacele de transport în comun, în Ilfov

Mihnea Tudor

Lovitură pentru traficul din Capitală: Pasajul Unirii se închide de duminică

Cristian Saghin

Primarul Nicușor Dan anunță o nouă investiție pentru tineri: „Parc freerun şi parkour pentru copii şi adolescenţi”

Gloria Pascu

România – Vatican – 100 de ani de relații diplomatice oglindite în arhivele Vaticanului, simpozion remarcabil, la Bistrița Năsăud

Cristian Saghin

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »