”Festivalul democraţiei” s-a încheiat în PNL. ”Echipa câştigătoare” a învins la scor în urma unui congres desfăşurat într-o atmosferă de meci de fotbal

Premierul Florin Cîţu a câştigat confruntarea cu Ludovic Orban şi este noul preşedinte al PNL în urma unui congres marcat de acuzaţii reciproce, scandări, huiduieli şi fluierături specifice meciurilor de fotbal, dar şi de intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis care s-a poziţionat clar de partea şefului Guvernului.

Congresul PNL s-a desfăşurat la Romexpo cu participarea a aproape 5.000 de delegaţi, deşi Capitala a intrat încă de azi noapte în scenariul roşu din cauza numărului mare de infectări cu Covid-19. Totuşi, evenimentul a putut avea loc prin intervenţia salvatoare a CNSU, care a decis că evenimentele, inclusiv cele de partid, se pot desfăşura la interior dacă nu se depăşeşte jumătate din capacitatea sălii.

Teoretic, toţi delegaţii trebuiau să fie vaccinaţi sau testaţi, dar nimeni nu a verificat la intrare certificatele verzi.

Congresul a fost deschis de preşedintele Klaus Iohannis, care a intrat în sala de la Romexpo pe fondul scandărilor masive ale susţinătorilor lui Ludovic Orban.

”Această guvernare trebuie fără doar şi poate să continue pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să îşi dea demisia”, a transmis Iohannis de la tribuna congresului PNL.

Nu numai că PNL trebuie să rămână în continuare la guvernare, dar eu cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta”, a mai spus el, încheind cu îndemnul către liberali să conteze în continuare pe implicarea sa.

Discursul preşedintelui Iohannis a fost de mai multe ori întrerupt de scandările susţinătorilor lui Ludovic Orban, scandări care s-au transformat în huiduieli şi fluierături masive în momentul în care a început să vorbească Florin Cîţu. De două ori a făcut Ludovic Orban apel către sală să facă linişte, dar fără niciun rezultat.

”Nu am nevoie de susţinere. Pot să îmi susţin moţiunea şi în uralele tuturor românilor. Eu pot să îmi susţin moţiunea. Do your worst”, i-a replicat Cîţu, iritat şi cu vocea răguşită, lui Orban.

Premierul a ţinut să precizeze că el nu va face nicio înţelegere cu PSD şi a făcut aluzie la momentul alegerilor prezidenţiale din 2009, când Crin Antonescu a decis să îl susţină pe Mircea Geoană în confruntarea cu Traian Băsescu, iar Ludovic Orban a făcut schimb de geci cu Liviu Dragnea în sediul central al PNL.

”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votaţi PSD!”. Cum aş putea când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD. Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024. Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Suntem liberali. Nu facem ca Dragnea. Aceste lucruri le vedeţi la PSD, nu la liberali. Colegii care nu au înţeles asta până acum, înseamnă că nu cunosc valorile liberale, iar locul lor sunt în opoziţie”, a spus Florin Cîţu de la tribuna congresului în huiduielile susţinătorilor lui Orban.

Replica lui Ludovic Orban nu s-a lăsat aşteptată, dând de înţeles că, dacă Florin Cîţu va fi ales preşedintele PNL, partidul va ajunge să guverneze alături de PSD.

”Fraţilor, ce facem cu guvernarea. Realitatea este în momentul de faţă că suntem într-o ecuaţie aproape imposibilă. Atâta timp cât nişte parteneri care au fost cu noi în coaliţie s-au retras din coaliţie şi au spus că au o singură condiţie pentrul a reveni în coaliţie, stau şi mă întreb cum vom îndeplini această condiţie. Şi dacă nu vom îndeplini această condiţie, cu cine facem majoritate parlamentară? Cu cine facem majoritate parlamentară? Credeţi că există vreun liberal cu capul pe umeri care să fie de acord cu a bate palma cu PSD, cu refacerea USL-ului, cu compromiterea Partidului Naţional Liberal într-o combinaţie pe masă sau pe sub masă cu PSD? Eu cred că nu. Iar dacă există cineva, s-o spună, deschis, pentru că negocieri pe sub masă s-au făcut. Şi dacă cineva îşi imaginează că guvernul minoritar va putea rezista cu sprijin în Parlament înseamnă că este un naiv şi înseamnă că nu cunoaşte PSD”, a avertizat Orban.

Nici momentul votului nu a fost lipsit de mici tensiuni, după ce oamenii lui Orban au surprins mai mulţi delegaţi care îşi fotografiau buletinele sau intrau mai mulţi într-o cabină. Incidentele au fost însă izolate.

Rezultatul final a fost aproape exact cel estimat de susţinătorii premierului cu mult timp înaintea congresului: 2.878 de voturi (aproximativ 60%) pentru Florin Cîţu şi 1.898 de voturi pentru Ludovic Orban.

”Vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală a spus Florin Cîţu în primul său discurs de preşedinte al PNL.

Cîţu şi-a prezentat şi echipa cu care urmează să conducă partidul, viitorul Biroul Executiv, deşi aceasta urmează să fie aleasă abia duminică de către Consiliul Naţional.

”Mai este o zi mâine, dar sunt încrezător”, a spus el.

Astfel, din viitoarea conducere a partidului ar urma să facă parte Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode – prim-vicepreşedinţi şi Dan Vîlceanu – secretar general.

”Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus, la rândul său, Ludovic Orban.

Autor: Cristian Citre, news.ro

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

echiupa castigatoarepresedinte pnl
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes