Guvern

Florin Cîţu ia în calcul reducerea TVA la facturile de energie pentru IMM

Premierul interimar Florin Cîţu a afirmat că o soluţie pentru scăderea facturilor la energie o reprezintă reducerea TVA pentru întreprinderile mici şi mijlocii, de la 19% la 5%, pe o perioadă de şase luni, dar o decizie în acest sens urmează să fie luată de Ministerul Finanţelor.

Florin Cîţu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ce presupune plafonarea preţurilor energie.

Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni. Am vorbit în această dimineaţă cu ministrul Energiei. Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni la comisie. Am discutat şi lucruri suplimentare, au mai venit câteva idei cu care sunt de acord. Dacă Ministerul Finanţelor este de acord s-ar putea ca temporar pentru o perioadă de şase luni sau până la sfârşitul lui martie, să reducem TVA pentru IMM-uri. Sunt 500.000 de companii. Deci, temporar, dacă Ministerul Finanţelor spune că este OK să facem acest lucru, am putea să reducem TVA-ul de la 19% la 5% pentru IMM-uri. Este o măsură care ne-a fost prezentată astăzi, că da, este bună, să vedem dacă putem să facem acest lucru temporar, deci doar până la sfârşitul lui martie şi dacă Ministerul Finanţelor este de acord”, a declarat premierul interimar.

El a mai fost întrebat şi despre amânarea plăţii facturilor la energie:

“Vom vedea care este formula optimă. L-am rugat pe ministrul Virgil Popescu să vină cu formula optimă după ce are câteva discuţii. Să vedem dacă se amână până la jumătatea verii, dacă se amână până la finalul anului viitor, dacă se împarte pe mai multe perioade. Sunt mai multe scenarii cu care lucrăm, să vedem care e cel mai bun scenariu. Aţi văzut şi anul trecut când am început cu amânarea ratelor la credite, tot aşa am început, nu aveam o formulă iniţială, am mers pe o formulă maximă, după aceea am revenit. Nimeni nu a făcut acest lucru până acum, dar este între soluţiile pe care le propune şi Comisia Europeană şi o luăm în calcul. Formula finală o vom vedea luni”, a transmis Florin Cîţu.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Măsurile pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2, vor fi anunțate de Nicolae Ciucă: Am luat notă de recomandările Comisiei Europene şi ale OMS

Mihnea Tudor

Ministrul Finanţelor anunţă rectificarea bugetară: Toate drepturilor cetăţenilor vor fi plătite

Gloria Pascu

Bilanțul Guvernului Cîţu, la încheierea mandatului, prezentat chiar de fostul premier

Mircea Furdu

Rectificare bugetară: Bani în plus pentru Ministerul Sănătăţii și cel al Muncii. Unde au găsit bani noii guvernanți

Mihnea Tudor

Nicolae Ciucă a depus în Parlament lista cu miniştrii Cabinetului şi programul de guvernare

Mihnea Tudor

Condiţiile de intrare în Austria, în contextul instituirii carantinei pe teritoriul acestui stat

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »