Foştii şefi de stat își pierd beneficiile, dacă au colaborat cu Securitatea. Deputat: Lege făcută pentru o vendetă personală

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea PSD împotriva lui Ghinea, iar marți va avea loc votul
Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea PSD împotriva lui Ghinea, iar marți va avea loc votul

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, ca for decizional, modificarea legii care vizează acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României. Actul normativ stipulează retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat, dacă au colaborat cu Securitatea. Deputatul USR PLUS Cătălin Teniţă a anunţat că a votat împotrivă, fiind o lege făcută pentru o vendetă personală, nu pentru justiţie.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 264 de voturi ”pentru” Legea privind modificarea şi completarea Legii nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de preşedinte al României (PL-x 58/2021).  

Actul normativ stipulează retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat care au colaborat cu Securitatea.  

”Eu am votat contra în chestiunea tăierii beneficiilor acelor şefi de stat care s-au dovedit a fi turnători sau lucrători ai Securităţii. Şi am făcut-o după ce m-am gândit foarte bine”, a scris, marţi seară, pe Facebook, deputatul USR PLUS Cătălin Teniţă.  

Acesta şi-a explicat decizia:  

”1. Este o lege introdusă de doamnele Cătăniciu şi Gavrilescu. Cele care vituperau la Antena 3 împotriva mişcărilor civice din perioada OUG13 şi a anilor următori, mai ceva ca Pleşoianu şi Şerban Nicolae. Cumva numai spirit civic nu au dovedit dânsele. 

2. Este o lege fabricată în laboratoarele unui turnător dovedit, acum mogul media, ca să se răzbune pe cel pe care îl percepe ca duşmanul lui de moarte. 

3. Este o lege unipersonală care nu abordează real problema lustraţiei. Justiţia selectivă şi în scop de răzbunare nu e justiţie. 

Aş fi votat cu plăcere o lege care să taie toate privilegiile şi pensiile speciale ale celor care au făcut poliţie politică. Poate voi ajunge să scriu un astfel de proiect. 

4. Am introdus un amendament care că prevadă printre cei cărora li se retrag drepturile şi pe cei care au ocupat înalte demnităţi în conducerea PCR şi RSR. (…) Şi totuşi acel amendament a căzut la vot, ceea ce mă îndreptăţeste să cred că a fost o lege făcută pentru o vendetă personală, nu pentru justiţie. Şi da, mi-ar placea să apucăm să facem lustraţie adevărată pentru a scăpa de fantoma comunismului. Dar astăzi nu despre asta a fost vorba”, a mai scris Teniţă.  

În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Fostul preşedinte a atacat sentinţa, pe care o consideră ”un abuz” şi a anunţat că aşteaptă o ”judecată corectă” la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

colaborare cu securitateadrepturi fosti presedintifosti presedinti
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes