Franţa anunță primele măsuri de relaxare

Franţa va începe să relaxeze carantina pentru Covid-19 începând cu weekendul viitor, astfel încât până la Crăciun magazinele, teatrele şi cinematografele vor fi redeschise, iar oamenii vor putea să îşi petreacă sărbătorile alături de restul familiei lor, a declarat marţi preşedintele Emmanuel Macron, transmite Reuters.

Înt-un mesaj adresat naţiunii la televiziune, Macron a spus că perioada cea mai dificilă a celui de-al doilea val al pandemiei a fost depăşită, dar că restaurantele, cafenelele şi barurile vor rămâne închise până pe 20 ianuarie, pentru a se evita declanşarea unui al treilea val.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un al treilea val, să facem totul pentru a evita o a treia carantină”, a spus Macron.

După ce carantina impusă în marile oraşe franceze la jumătatea lunii octombrie nu a produs rezultatele dorite de guvern, acesta a decis intrarea în carantină naţională pe 30 octombrie, dar mai puţin drastică faţă de cea din perioada 17 martie-11 mai.

Tendinţele pozitive, inclusiv declinul numărului de spitalizări pentru infecţii cu Covid-19, combinate cu presiuni din partea grupurilor de afaceri care au susţinut că riscă ruina, au dus la apeluri pentru relaxarea restricţiilor cât mai curând posibil.

Macron a mai anunţat că va începe campania de vaccinare la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie, mai întâi cu persoanele cele mai vârstnice şi vulnerabile. Vaccinarea nu va fi obligatorie, a mai spus preşedintele.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

carantina frantamacron masuri de relaxarerelaxare masuri franta
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes