Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia membrilor Guvernului şi în mod special ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, că intenţia de a nu se acorda majorarea salarială începând cu 1 septembrie va fi ”o greşeală enormă, iar consecinţele pot fi neplăcute”. Personalul didactic urma să primească o creştere salarială medie de 14%, adică aproximativ 300 de lei în plus. ”Cadrele didactice aşteaptă această majorare nu pentru a o cheltui la cârciumă, dacă ar fi să facem o paralelă cu declaraţia premierului Ludovic Orban, ci pentru a se apropia de un trai normal, la care au dreptul”, arată FSLI.
Potrivit FSLI, anunţul este surprinzător, având în vedere că înalţi demnitari din Guvern au afirmat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 sunt cuprinse sumele necesare pentru această majorare.
”Cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2020-2021, Guvernul României propune prin OUG privind rectificarea bugetară, să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege, măsură care reprezintă o grea lovitură pentru cadrele didactice. Conform legislaţiei în vigoare, personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020 o creştere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei. Chiar şi această majorare salarială nu ar fi adus nivelul salariilor la cel îndreptăţit, având în vedere importanţa muncii prestate, asta pentru că Legea nr.153/2017 poziţionează personalul didactic mult prea jos în grila de salarizare”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de FSLI, preluat de news.ro.
FSLI îşi exprimă ”indignarea” faţă de decizia Guvernului de a amâna această creştere salarială, în condiţiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată.
”Considerăm că este o mare greşeală şi o dovadă de lipsă de respect faţă de colegii noştri, mai ales în condiţiile în care cu toţii au depus o muncă fără precedent pentru a asigura tuturor elevilor şanse egale la educaţie, în condiţiile speciale, provocate de noul Coronavirus. Amintim că pe durata semestrului al II-lea al anului şcolar trecut, efortul fizic şi intelectual al cadrelor didactice a fost foarte mare, în condiţiile în care şcoala s-a făcut online, efort care va creşte în anul şcolar viitor. De asemenea, atragem atenţia că personalul din învăţământ va fi supus unui risc major de contaminare cu COVID 19, ţinând cont că şcoala se va face faţă în faţă cu elevii”, afirmă sindicaliştii.
Și Federația Spiru Haret protestează
La rândul său, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” solicită Guvernului să nu amâne majorarea salariilor din septembrie 2020, ”în caz contrar, având în vedere situaţia actuală, apare un mare semn de întrebare privind implementarea oricărui scenariu pentru începerea anului şcolar”.
Federaţia ”Spiru Haret” afirmă că varianta propusă de Guvern seamănă ”izbitor de mult” cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când cadrelor didactice li s-a mai refuzat o majorare salarială stabilită printr-o lege. Ei susţin că Guvernul pune sub semnul întrebării atingerea dezideratelor din proiectul „ROMÂNIA EDUCATĂ“ al Preşedintelui României.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, întrebat fiind de ce s-a amânat creşterea salariilor profesorilor, că banii necesari au fost prevazuţi în buget, dar între timp au intervenit alte cheltuieli din cauza pandemiei. ”Când îţi scad venituri… e ca într-o familie. Dacă îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă sau să îţi cumperi…”, a spus el.
Comenteaza cu profilul facebook