Fum intens de la un incendiu pe Aeroportul Henri Coandă. O parte dintre pasageri, mutați în altă zonă

Dduminică seară, s-a produs o degajare de fum la un tablou electric dintr-o cameră tehnică a Aeroportului “Henri Coandă”, anunță Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. O parte dintre pasagerii aflaţi în terminal au fost duşi în altă zonă, până la evacuarea fumului. Traficul pe aeroport nu a fost perturbat, au arătat aceştia.

“În cursul serii de 1 august, ora 19.23, în urma alarmei primite prin centrala de incendiu, pompierii aeroportului Henri Coandă au intervenit într-o cameră tehnică din zona de îmbarcare (Finger), unde s-a produs o degajare de fum la un tablou electric. Începutul de incendiu a fost imediat stins”, au transmis reprezentanţii CN Aeroporturi Bucureşti.

Conform acestora, în zona apropiată camerei tehnice afectate nu se aflau pasageri, dar, din motive de siguranţă, o parte din pasagerii aflaţi în terminal au fost conduşi într-o altă zonă, până la evacuarea completă a fumului.

“Nu s-au înregistrat perturbări ale traficului pe aeroport”, au precizat sursele citate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aeroportaeroport otopenifum aeroporthenri coandaincendiu otopeniterminal
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes