Garcea își face cartel împotriva manipulării COVID: Ca pe vremea mea, când ”turnam” eu la securitate…

Mugur Mihăescu nu vrea nici în ruptul capului să renunțe la convingerile sale, chiar dacă a fost criticat în termeni duri pentru că a luat parte la protestele îndreptate împotriva actualei guvernări și a măsurilor luate în contextul pandemiei de coronavirus, chiar dacă a fost descoperit peste noapte ca ”turnător” la Securitate.

Mai mult, el vine cu ideea înființării unui spațiu online în care 20-30 de lideri de opinie uniți sub forma unui „cartel” să dezbată situația în care se află țara noastră, precum și așa-zisele încercări de manipulare în problema COVID-19. Îndrăgitul comediant își dorește ca acest canal independent să fie o replică pentru declarațiile „absurde” ale oficialilor, pe care le putem urmări pe toate posturile de televiziune.

”Am strânge 4-5 milioane de oameni”, e convins „Garcea”, care vede proiectul său drept „un pas către o țară ca afară”. Cât despre alegerea de a se exprima mai mult în mediul online, Mugur Mihăescu susține că doar așa poate discuta liber despre problemele societății, începând cu măsurile anti-COVID și modul în care autoritățile aleg să le pună în practică.

Ca pe vremea mea…

”Mi-a venit o mare idee. Eu cred că știu cum să facem să ne ajutăm și guvernele care vor veni și guvernul actual, pentru că trebuie acționăm ca o țară ”zdravănă”. Și ca să ”șuntăm” televiziunile. Eu cred că ar trebui să facem ca o… s-o numesc așa, ”cooperativă”, că e de pe vremea mea, când ”turnam” eu la securitate…

O cooperativă în care noi, cei care avem audiență și suntem lideri de opinie pe mediul virtual să ne unim într-un mic cartel sau într-un fel de canal unic în care să transmitem la anumite ore mesajele către populație așa cum le pricepe lumea”, susține Mugur Mihăescu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cartel anti covid cartel garcea garcea Mugur Mihaescu
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes