Generalul ucrainean Sîrski: Situaţia este “dificilă” în est

Kievul a raportat marţi o situaţie “dificilă” în luptele din estul Ucrainei şi succese în unele părţi din sudul ţării, în timp ce îşi continuă contraofensiva împotriva forţelor ruseşti de ocupaţie, relatează The Guardian.

“Situaţia este dificilă, dar sub control (în est)”, a declarat generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre ucrainene, într-o postare pe Telegram.

El a precizat că Rusia şi-a concentrat forţele în direcţia Kupiansk, în regiunea nord-estică Harkov, dar că trupele ucrainene reuşesc să le împiedice înaintarea.

“Forţele de apărare continuă să îndeplinească sarcini în direcţia estică. Situaţia este dificilă, dar sub control. Inamicul transferă rezerve în direcţia Bahmut, încercând să ne oprească înaintarea. În acelaşi timp, inamicul şi-a concentrat forţele principale în direcţia Kupiansk, unde soldaţii ucraineni asigură apărarea. Continuăm să luptăm. O să câştigăm”, transmite generalul Sîrski.

Reuters relatează că oficialii ucraineni au indicat din ce în ce mai mult o intensificare a activităţii militare ruseşti în apropiere de Kupiansk şi Lîman, în nord-estul ţării. Ambele oraşe au fost recucerite de Ucraina la sfârşitul anului trecut.

Luni, un purtător de cuvânt al forţelor din estul Ucrainei a declarat că armata rusă a comasat în zonă peste 100.000 de soldaţi şi peste 900 de tancuri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

contraofensiva ucrainarazboi ucrainasituatia frontului
redactia

Alte stiri de interes