George Simion, ales preşedinte al AUR. Urmează stabilirea candidatului AUR la Preşedinţie

George Simion, ales preşedinte al AUR. Urmează stabilirea candidatului AUR la Preşedinţie. Sursa foto: stiripescurt.ro
George Simion, ales preşedinte al AUR. Urmează stabilirea candidatului AUR la Preşedinţie. Sursa foto: stiripescurt.ro

George Simion, deputat AUR, a fost ales preşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor la Congresul de duminică al partidului. El a primit 784 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Dănuţ Aelenei a fost votat de către 38 dintre delegaţi.

Potrivit rezultatelor anunţate în urma scrutinului intern, la Congresul AUR au fost distribuite 832 de buletine de vot, tot atâtea regăsindu-se în urne. În urma numărării buletinelor, s-a constatat că 822 voturi au fost valabil exprimate, 10 voturi fiind nule.
George Simion a primit 784 de voturi, în timp ce Dănuţ Aelenei a avut 38 de voturi.

După anunţarea rezultatului votului, Simion a anunţat că îşi propune „debarcarea” preşedintelui Klaus Iohannis până la sfârşitul lunii mai, în urma campaniei declanşate de partid.

Simion a făcut referire, în discursul de final, şi la ceea ce a numit „războiul româno-român” care are loc „în interiorul ţării” şi despre care spune că „trebuie oprit de urgenţă”; arătând că este nevoie de o reconciliere naţională, dar nu cu cei care au „furat” România.

George Simion a anunţat de asemenea „formula” în care AUR va candida la alegerile preconizate pentru decembrie 2024, el arătând că în al doilea tur de scrutin candidatul susţinut de AUR „va fi ales de către toţi românii, prin vor deschis, pe model occidental”. E a a explicat că în luna mai 2023 „toţi românii vor fi aşteptaţi să îşi aleagă favoritul” dintre cei care se vor înscrie la alegerile preliminare.

El spune că „dezbaterile prezidenţiale” vor începe din 16 mai anul acesta

„Acest om nu trebuie să fie neapărat membru de partid, bineînţeles că ne-ar onora ca din sânul nostru să dăm ţării viitorul preşedinte, dar asta doar românii o pot face”, a mai spus liderul AUR.

Această procedură a fost stabilită, prin vot deschis, de către delegaţii prezenţi la congres.

George Simion a fost felicitat pentru alegerea ca preşedinte al AUR prin mesajele video trimise de către lideri ai altor partide naţionaliste încă înainte de anunţarea rezultatului votului.

Astfel, organizatorii Congresului Extraordinar al AUR au difuzat, în perioada de desfăşurare a votului, mesaje adresate formaţiunii de către lideri ai altor partide care împărtăşesc doctrina naţionalistă. Unii dintre aceştia l-au felicitat pe Simion pentru realegerea sa, în mesajele înregistrate anterior şi difuzate cu subtitrare.
Printre aceştia s-a numărat Christine Anderson, europarlamentar din partea partidului Alternativa pentru Germania (AfD). Numele eurodeputatei a fost scris eronat în filmul cu mesajul transmis de aceasta, ea fiind prezentată drept Christine Andersen.

„Aş dori să-l felicit pe dragul meu prieten George Simion pentru realegerea sa ca preşedinte al partidului vostru minunat şi promiţător”, a transmis Anderson.

Şi europarlamentarul italian Carlo Fidanza, reprezentant al formaţii „Fraţii Italiei” a transmis un mesaj video în care spune: „Îi urez succes lui George Simion pentru reînnoirea angajamentului său ca lider al partidului AUR”
În timp ce filmul rula iar delegaţii votau, George Simion se fotografia cu susţinătorii săi.

În cadrul Congresului AUR formaţiunea a decis,, cu trei abţineri şi niciun vor contra, absorbţia a două formaţiuni politice locale: Partidul Acţiunea Naţională Alba şi Partidul Iniţiativa Otopeniul nostru.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

george simionpresedinte aursimion presedintesimion presedinte aur
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes