Magazin

George Tănase, în pielea lui Michael Jackson, la iUmor

George Tănase, în pielea lui Michael Jackson, la iUmor
George Tănase, în pielea lui Michael Jackson, la iUmor

Actorul George Tănase intră în pielea excentricului Michael Jackson astăzi, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor.

Roast-urile istorice continuă în această seară cu un număr memorabil făcut de actorul George Tănase, cel care îl va aduce în fața celor trei jurați pe Michael Jackson. ”Nu înțeleg cum făcea atâtea lucruri pe scenă – și să danseze, și să cânte! E foarte greu, nu poate fi egalat, e fantastic! L-am studiat toată adolescența, cumva m-a prins pe personaj acest roast, pentru că eram un mare fan al său”, a mărturisit la final George Tănase. 

  Cum vor reacționa jurații, cei de acasă pot afla astăzi, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. 

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților. 

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Horoscopul RUNELOR cu Mihai Voropchievici pentru săptămâna 17– 23 mai 2021

Gloria Pascu

”După noi, gunoiul – o problemă greu de aruncat”, o nouă serie de reportaje în exclusivitate la Observator

Gloria Pascu

Stolojan, fostul premier al României, dezvăluiri în premieră despre cariera politică și viața personală

Mircea Furdu

Ivana Mladenovic vine la Poezie și delicatețuri, noua emisiune semnată Mircea Dinescu, la Prima TV

Daniela Arnăutu

Astăzi încep live-urile Românii au talent! Primii 12 semifinaliști pregătesc un spectacol #simaiunusiunu!

Daniela Arnăutu

Emilia Popescu, monolog emoţionant în finala Te cunosc de undeva! Andreea Bălan: „Am plâns şi am avut un nod în gât!”

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »