Procurorii germani au arestat un ofiţer al agenţiei de achiziţii militare, suspectat că a transmis informaţii serviciilor secrete ruseşti, a anunţat biroul procurorului federal, informează Reuters.
Cetăţeanul german, pe care biroul procurorului l-a identificat doar ca Thomas H., a abordat în mod repetat Consulatul Rusiei din Bonn şi Ambasada din Berlin începând cu luna mai, din proprie iniţiativă, şi şi-a oferit cooperarea, a precizat biroul.
La un moment dat, bărbatul a predat informaţii obţinute în cursul activităţilor sale, cu intenţia ca acestea să fie transmise unui serviciu de informaţii rusesc, a declarat biroul procurorului federal.
Suspectul a fost arestat în Koblenz, în vestul Germaniei, acolo unde este sediul agenţiei de achiziţii militare, iar locuinţa şi biroul său au fost percheziţionate.
Un judecător l-a plasat miercuri pe suspect în arest preventiv.
Comenteaza cu profilul facebook