Gheorghiță anunță maraton de vaccinare pentru copii

18.05.2021
21:56
Gheorghiță anunță mararon de vaccinare pentru copii
Gheorghiță anunță mararon de vaccinare pentru copii

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de vaccinare, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, organizarea, pe 31 mai și 1 iunie, a primului maraton de vaccinare dedicat copiilor. În prezent, vaccinurile sunt autorizate pentru copiii cu vârsta de minimum 16 ani, dar maratonul ar putea să fie destinat și celor cu vârsta între 12 și 15 ani, dacă până atunci va veni o decizie a Agenției Europene a Medicamentului.

„Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Gheorghiță.

Agenția Europeană a Medicamentului ar putea acorda autorizare de folosire a vaccinului Pfizer și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani până la finalul acestei luni, iar Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lucrează deja pentru optimizarea platformei, a arătat președintele CNCAV.

„Ne-am dori ca acest maraton să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a mai spus Gheorghiță. Cei sub 18 ani se pot vaccina și până atunci, în orice centru de vaccinare, „însă în zilele respective, 31 mai, 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă”, a mai precizat Gheorghiță

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

campanie vaccinare copiivaleriu gheorghita
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes