Gheorghiță spune că în sezonul rece este clar că vine un nou val COVID: “Varianta Delta are toate caracteristicile să devină dominantă”

Gheorghiță spune că în sezonul rece este clar că vine un nou val COVID: "Varianta Delta are toate caracteristicile să devină dominantă"
Gheorghiță spune că în sezonul rece este clar că vine un nou val COVID: "Varianta Delta are toate caracteristicile să devină dominantă"

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marți, într-o conferință de presă, că perspectiva unui nou val de îmbolnăviri, în special în sezonul rece, este clară, menţionând că este foarte probabil ca varianta Delta a coronavirusului să devină dominantă.

Gheorghiţă a mai spus că este nevoie de o mai bună parcurgere a localităţilor cu ajutorul echipelor mobile. 

“Sunt judeţe la acest moment care au o rată bună de parcurgere a localităţilor cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare, sunt judeţe care au ajuns la 70 – 80% dintre localităţi cu echipe şi sunt alte judeţe care au circa 10  – 15% .Tocmai de aceea este momentul să organizăm mult mai bine această activitate şi tot planul de acţiune va fi publicat inclusiv pe platforma vaccinare-covid.ro şi va fi comunicată în mod oficial autorităţilor locale tocmai pentru a ştii care este acest calendar al activităţilor”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă. 

El a explicat de ce este importantă realizarea acestei programări. 

“Tocmai pentru a putea avea nişte acţiuni de comunicare şi de informare ţintită la nivelul comunităţii respective cu ajutorul autorităţilor locale de la nivel judeţean şi implicarea celorlalte organisme non-guvernamentale şi asociaţiilor internaţionale, de pildă Crucea Roşie şi alte organizaţii care şi-au arătat sprijinul în ceea ce priveşte partea de informare a populaţiei privind beneficiile şi importanţa vaccinării. Ca atare, la sfârşitul acestei săptămâni vom avea o situaţie centralizată la nivelul fiecărui judeţ, noi transmitem mâine dimineaţă către fiecare direcţia de sănătate publică şi Prefectură localităţile, ele vor fi arondate centrelor de vaccinare fixe şi fiecare centru de vaccinare fix va avea ca obiectiv asigurarea de echipe mobile în fiecare localitate care va fi arondată acestui centru.”, a transmis Gheorghiţă.

Mai mult, coordonatorul campaniei de vaccinare afirmă că perspectiva unui noi val de îmbolnăviri din toamnă este cât se poate de clară. 

“Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună şi jumătate să asigurăm trecerea repet prin fiecare localitate în parte pentru că perspectiva unui noi val de îmbolnăviri în special în sezonul rece, în toamnă, este cât se poate de clară şi foarte probabil că varianta Delta a tulpinii virale Sars-COV-2 are toate caracteristicile să devină variantă dominantă şi din acest punct de vedere este important să asigurăm accesul la vaccinare a tuturor oamenilor care evident îşi doresc să se vaccineze”, a mai afirmat Gheorghiţă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coordonator campanie vaccinarevaleriu gheorghita
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes