Politica

Ghinea îl ridică în slăvi pe Barna și îl critică pe Cioloș

Ghinea îl ridică în slăvi pe Barna și îl critică pe Cioloș
Ghinea îl ridică în slăvi pe Barna și îl critică pe Cioloș

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că îl va susţine pe Dan Barna la alegerile pentru preşedinţia USR-PLUS, menţionând că aceasta “a cules USR-ul când era efectiv pe jos”, când fondatorul partidului dezertase, când mai erau 1.000 de membri şi când era criză. 

Mai mult, Ghinea l-a lăudat pe Barna, despre care a spus că este ca un ceas elveţian care “funcţionează focusat pe un obiectiv”. Nu în aceiași termeni elogioși s-a  referit și la  Dacian Cioloș  despre care Ghinea a precizat că este un om foarte bun, dar “nu are focus, stă prea mult să se gândească”.

Cristian Ghinea a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV pe cine susţine la preşedinţia USR-PLUS dintre Dacian Cioloş şi Dan Barna și a răspuns  fără a  sta pe gânduri: “Dan Barna fără discuţie”.

Întrebat ce s-a întâmplat deoarece în urmă cu două luni afirmase că nu ar dori să-l voteze nici pe Dan Barna, nici pe Dacian Cioloş pentru că nu ar vrea să aibă această opţiune radicală, Ghinea a răspuns: “În urmă cu două luni am spus că voi face ce depinde de mine ca cei doi să nu se contracandideze, să nu existe o concurenţă între cei doi lideri naţionali, cunoscuţi ai partidului. Se pare că ne îndreptăm spre o confruntare şi atunci votul este sfânt”.

„Dan Barna a cules USR-ul când era, efectiv, pe jos”

El a mai fost întrebat dacă i-a cerut lui Dan Barna să nu candideze la preşedinţia USR-PLUS. 

“Nu, dimpotrivă, când i s-a cerut am spus: ”În niciun caz”. Ar fi complet nemeritat să se întâmple acest lucru. Dan Barna a cules USR-ul când era efectiv pe jos,  aveam 1.000 de membri, fondatorul a dezertat, era criză, toată lumea a spus se rupe USR”, a explicat Ghinea. 

Fondatorul USR a… dezertat

Realizatorul emisiunii Insider Politic a menţionat că lumea spune că Nicuşor Dan a fost dat afară din partid. 

“Nu, fondatorul a dezertat. La o mică problemă de nu s-a înţeles cu Biroul Naţional a plecat pe motivul ”Faceţi ca mine sau plec”. Bine, pleacă! Asta e dezertare, nu l-a dat nimeni afară. A ales. Partidul era varză, au fost câteva luni, aveam o conducere interimară. A venit Dan Barna, care efectiv, cu o energie fantastică şi cu o răbdare de neînţeles pentru mine …Eu cu Dan lucrez foarte bine, dar sunt destul de diferiţi, eu sunt mai dur aşa, el este pe pace şi găsească soluţii. Nu cred că cineva putea să ia acest partid de pe jos, să îi împace pe toţi, să găsească un echilibru între democraţie pe bune internă şi funcţionalitate, să câştige un milion patru sute de voturi la alegerile prezidenţiale…”, a afirmat ministrul Proiectelor Europene. 

El a mai fost întrebat dacă Dan Barna mai poate fi o locomotivă pentru partid în condiţiile în care în cursa prezidenţială a fost învins de candidatul PSD Viorica Dăncilă. 

“Un candidat USR de pe poziţia de al treilea partid parlamentar care ia un milion patru sute de voturi el pe persoană fizică este un politician redutabil care va fi preşedintele României. Şi dacă candida un câine lup din partea PSD, avea şanse să ia 20%. PSD are 20% că are primarii ăia, mii de primari. Nu comparaţi un om  care a luat un milion patru sute de voturi pe persoană fizică, pe o structură politică încă slabă la acel moment şi încă, nu avem primarii şi structura teritorială a PSD-ului sau a PNL-ului, a fost o performanţă. Aia a fost o performanţă, simplul fapt că am avut o şansă să intrăm în turul doi. Dacă nu va mai fi această aliniere PNL PSD, dacă va fi o negociere, atunci Dan Barna are toate şansele. A avut acest curaj. Dan Barna este ca un ceas elveţian care funcţionează focusat pe un obiectiv”, a explicat Ghinea, potrivit news.ro.

„Dacian este un om foarte bun, doar că nu are focus”

Cristian Ghinea a precizat că Dacian Cioloş este un om foarte bun, doar că nu are focus şi stă prea mult să se gândească. 

“Dacian este un om foarte bun, doar că nu are focus, stă prea mult să se gândească, stă prea mult să… Este un om bun, este un performant lider de grup parlamentar, negociază foarte bine acolo, promovează oameni buni şi pe mine m-a promovat şi de asta pentru mine este o situaţie inconfortabilă pe care a-şi fi vrut să o evit şi am încercat să o evit. Dar dacă nu se poate ajunge la o înţelegere, votul este singura soluţie. Nu se poate chestia asta în care hai să ne dăm amândoi la o parte să vină altcineva. Oricine va veni va fi fie din fostul USR, fie din fostul PLUS, deci nu este soluţie să unificăm partidul dându-i la o parte pe cei doi lideri. Oricine ar veni va fi această problemă. Evident că echipa Barna are un lider informal, evident că echipa cealaltă are…Deci nu ar face să fie aşa un fel de varză în care ai doi lideri puternici care nu conduc partidul şi conduce altcineva. Acea soluţie hai să ne dăm amândoi la o parte o resping vehement, cred că votul este de aur şi singura modalitate de a merge mai departe este să fie pe vot şi eu îl susţin pe Dan Barna”, a explicat Ghinea. 

El a menţionat că nu are idee dacă Dacian Cioloş va candida împotriva lui Dan Barna. 

De asemenea, el a fost întrebat dacă Barna poate fi preşedintele noului USR-PLUS, iar candidat la prezidenţiale din partea partidului să fie Dacian Cioloş. 

“Nu suntem la nivelul ăla de negocieri. Dacă s-ar fi putut găsi o asemenea soluţie să ia fiecare câte ceva, s-ar fi găsit deja. Congresul viitor ca decide Biroul Naţional. Preşedintele partidului va fi votat către toţi membrii prin vot electronic, cum a fost data trecută. Apoi candidatul la preşedinţia va fi votat de către congres. Aşa a rămas în statut”, a transmis Ghinea.

El consideră că tot Dan Barna ar trebui să fie candidatul USR-PLUS la viitoarele alegeri prezidenţiale. 

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Cioloș: Premierul nu i-a cerut lui Drulă să-l demită pe directorul CFR

Daniela Arnăutu

Cioloș face un anunț bombă: După Congres va evalua miniștrii

Daniela Arnăutu

Mircea Hava, somație publică pentru ministrul USR Claudiu Năsui, privind fabricile de armament ”desenate pe hârtie”

Mihnea Tudor

Hotărârile care restrâng participarea la mitinguri, atacate în instanță de PSD

Mihnea Tudor

Senatorul Guran nu exclude implicare serviciilor de informații în competiția pentru șefia PNL

Daniela Arnăutu

USR-istul Emanuel Ungureanu acuză: Cîțu și Arafat sunt responsabili pentru eșecul campaniei de vaccinare

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »