Gigantul Alibaba investește peste 1 miliard de dolari în Turcia, pentru a-și accelera vânzările către Europa

Aeroportul din Istanbul
Aeroportul din Istanbul

Gigantul chinez de comerţ electronic Alibaba Group Holding plănuieşte înfiinţarea unui hub logistic la aeroportul din Istanbul şi un centru de date lângă capitala turcă Ankara, printr-o investiţie de peste 1 miliard de dolari, a declarat preşedintele acestuia, Michael Evans, transmite Reuters.

Ziarul turc Sabah a relatat că Evans a spus într-un interviu că grupul vrea să investească în Europa şi Orientul Mijlociu şi că vede Turcia ca pe o bază de producţie foarte puternică.

“Avem un plan serios de investiţii la aeroportul din Istanbul. Putem evalua planurile de export de aici către Europa, Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat. Planificăm o investiţie de peste 1 miliard de dolari”, a spus Evans.

Trendyol, una dintre cele mai cunoscute platforme de comerţ electronic din Turcia, este susţinută de Alibaba.

“Motivul pentru care am ales Trendyol a fost că tehnologia sa este avansată şi potenţialul său este mare. Poziţionăm acest loc ca bază pentru Europa şi Orientul Mijlociu”, a adăugat el.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

1 miliard in turciaalibabainvestitie alibabavanzari alibaba
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes