Gina Felea îi va surprinde până și pe jurații iUmor

Gina Felea îi va surprinde până și pe jurații iUmor
Gina Felea îi va surprinde până și pe jurații iUmor

Anca Dinicu o va aduce pe scenă pe Gina Felea, personajul creat de Mihai Bendeac pentru serialul ”Băieți de oraș”, în această seară, de la 20.30, la Antena 1, în ultima ediție de audiții din acest sezon. Surpriza va fi uriasă pentru cei trei jurați, cu atât mai mult cu cât aceștia vor fi supuși unui roast marca ”Gina Felea”.

”Anca este un animal de scenă prin excelență! Când urcă pe scenă zici că ai băgat-o în priză, este absolut fenomenală!”, va spune Mihai Bendeac, care nu își va înfrâna un gest de afecțiune. ”Anca este de departe actrița mea preferată din generația nouă, tot respectul meu!”, va spune și Cheloo.  

De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit, și în această seară, surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. 

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro.<”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

anca dinicu gina felea iumor surprinde jurati
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes