International

Grecia, măsuri disperate pentru a salva economia, înainte de sezonul turistic: Toate magazinele au fost deschise

Chiar dacă este în creştere numărul de cazuri de infecţie cu COVID-19, magazinele de vânzări cu amănuntul din Gracia au fost redeschise luni, în cea mai mare parte a țării. Astfel, autorităţile încearcă să evite o nouă recesiune, informează AP şi DPA.

Relaxarea nu este valabilă pentru oraşele Salonic şi Patras, al doilea, respectiv al treilea cel mai mare oraş din Grecia, din cauza temerilor că va provoca o creştere explozivă a infecţiilor.

De asemenea, vizitele la magazin sunt supuse unor reglementări sanitare foarte stricte. În primul rând, cetăţenii trebuie să îşi facă programare prin trimiterea unui text cu numele lor către Serviciul de Protecţie Civilă. Programarea este valabilă doar trei ore şi poate fi utilizată doar o singură dată pe zi. Doar cumpărătorii care şi-au făcut programare pot intra în magazin şi este permisă numai plata cu cardul. La rândul lor, comercianţii pot să permită intrarea unui cumpărător per 25 de metri pătraţi de spaţiu şi în orice moment nu pot fi mai mult de 20 de cumpărători în magazin.

„Deschiderea afacerilor din retail va oferi o supapă de siguranţă pentru societatea noastră şi va ajuta la implementarea măsurilor restrictive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Aristotelia Peloni.

Măsurile de lockdown sunt în vigoare în Grecia încă de la începutul lunii noiembrie, magazinele fiind redeschise pentru scurt tip în perioada sărbătorilor de Crăciun. Aceste închideri prelungite au pus presiuni asupra economiei Greciei, care, în 2020, a înregistrat o contracţie de 8,2% în timp ce datoria naţională raportată la PIB a trecut de 200%.

Aproximativ 16% din populaţia Greciei a primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19, dar, cu toate acestea, rata de infectare continuă să crească. Numărul de cazuri de infecţie confirmate la nivel naţional a ajuns la 28,5 la 100.000 de locuitori, cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei. Rata de deces este în prezent peste media Uniunii Europene, iar numărul cumulat al deceselor de COVID-19 a trecut de 8.300.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Grecia nu îi mai carantinează pe cetățenii din UE și alte 5 țări dacă sunt vaccinați anti-COVID sau au test negativ

Daniela Arnăutu

Nave de război britanice vor ajunge în Marea Neagră, în semn de solidaritate cu Ucraina şi aliaţii NATO

Mircea Furdu

Funeraliile prinţului Philip: Între William şi Harry s-a întâmplat ceea ce toată lumea aștepta

Mihnea Tudor

Funeraliile prinţului Philip – Minut de reculegere la nivel naţional înaintea înmormântării – FOTO

Daniela Arnăutu

Angela Merkel, vaccinată cu prima doză de vaccin AstraZeneca-Oxford

Mircea Furdu

Ursula von der Leyen, vaccinată împotriva Covid-19

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »