Greşeli gramaticale INADMISIBILE, într-un manual de limba română! Unul dintre autori este Virginia Renţea, consilier al ministrului Educaţiei

Manualul de Limba şi Literatura Română de pe care studiază elevii din clasa a VI-a conține grave greșeli gramaticale. Co-autoarea acestui manual este profesoara Virginia Renţea, consilieră a ministrului Educaţiei, Monica Anisie, conform România Tv.

Pe una dintre paginile manualului este repetată de două ori aceeaşi greşeală, considerată a fi cea mai gravă eroare gramaticală: virgula pusă între subiect şi predicat: “Toată Anglia, îl dorea, de asemenea”, “Oameni care abia se cunoscuseră, se aruncau unii în braţele altora” sunt cele două greşeli apărute într-un fragment din romanul ”Prinţ şi cerşetor” de Mark Twain, de la Editura „Ars Libris”.

O altă greşeală este scrierea incorectă a cuvintelor “noul născut”, forma corectă fiind “nou-născutul”, deoarece nu există nicio situaţie în care se vorbeşte despre „vechiul născut”. „În toată Anglia nu era vorba decât de noul născut, Eduard Tudor”.

Greşelile evidenţiate mai sus sunt doar trei din cele care apar pe pagina respectivă a manualului de limba română. Conform sursei citate, toate greşelile le puteţi observa în fotografia de mai jos.

Autorii manualului de Limba şi Literatura Română sunt Virginia Renţea, Mihaela Elena Pătraşcu şi Gabriela Mădălina Niţulescu.

Până să devină secretar de stat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi consilier al ministrului Monica Anisie, profesoara Virginia Renţea ocupa funcţia de inspector şcolar general adjunct – ISJ Giurgiu. Profesoara este absolventă a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Craiova, potrivit Adevărul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

consilier ministrul educatieimanual de limba si literatura romana clasa a saseamanual de romana cu greselimanual greseli renteavirginia rentea
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes