Grupul media Burda retrage de la vânzare publicaţiile editate şi distribuite în România de Ringier

Casa de distribuţie a presei New Concept din Bucureşti, controlată la acest moment de sucursala din România a grupului german de media Burda, a decis retragerea de la vânzare a publicaţiilor editate şi distribuite de către Ringier România şi Ringier Sportal, precum şi excluderea acestor publicaţii din portofoliul de distribuţie naţional al firmei pe termen nedefinit, invocând “caracterul oneros al relaţiei contractuale, evaluat prin prisma performanţelor comerciale ale publicaţiilor şi coroborat cu comportamentul abuziv şi imprevizibil” al furnizorilor, conform informaţiilor Profit.ro.

Surse citate de Profit.ro afirmă că decizia presupune retragerea de la difuzarea prin intermediul Kaufland, Carrefour, OMV-Petrom, Cora, Rompetrol, New Concept având contracte de distribuţie cu hypermarketuri şi benzinării. Decizia este aplicabilă de astăzi.

Ringier România şi Ringier Sportal, controlate de grupul elveţian Ringier, deţin în portofoliu titluri precum Libertatea, Gazeta Sporturilor, TVMania, TV Satelit, Elle, Avantaje, Unica, Viva.

New Concept este controlată la acest moment de Burda România, deţinută integral de grupul german Burda, conform termene.ro. Paginademedia.ro a relatat recent că Burda a decis să iasă de pe piaţa românească, renunţând la toate activităţile din România, respectiv editare şi distribuţie, operaţiunile fiind preluate de un fost acţionar al companiei de distribuţie Hiparion, Lucian Vegheş, menționează news.ro.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ghrupul burdapublicatii retrase de la vanzareringier romania
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes