Guvern

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă începând cu 14 decembrie

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul de hotărâre prin care se prelungeşte starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie. „Nu sunt condiţii suplimentare introduse”, a precizat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Ionel Dancă a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri a fost adoptat proiectul de hotărâre pentru prelungirea stării de alertă începând cu 14 decembrie.

„Nu sunt condiţii suplimentare introduse pentru reglementarea stării de alertă, pentru prelungirea acestei perioade după 14 decembrie, singura chestiune rămasă în analiză a fost reglementarea transportului de persoane pe sistemul de transport cu telecabina care va fi reglementat, potrivit hotărârii de guvern, printr-un ordin de minsitru comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Economiei”, a afirmat Dancă.

Accesul pe pârtiile de ski

„Organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport de cablu care deservesc pârtiile de schi se realizează prin ordin comun al miniştrilor. Dacă cabina are capacitate de 20 de persoane, probabil va fi stabilit că 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Telescaunele, teleschiurile vor funcţiona la fel mai departe. În rest, toate măsurile care au fost până acum, bineînţeles cu excepţia deschiderii pieţelor, măsurile rămân la fel cele până la 1,5, cele între 1,5 şi 3 şi peste 3”, a explicat şeful DSU, Raed Arafat, la finalul şedinţei CNSU care propus prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile.

Potrivit acestuia, pârtiile vor fi deschise, dar respectând toate regulile în jurul lor.

Şeful DSU a făcut un apel la români să respecte măsurile de protecţie în timpul sărbătorilor de iarnă.

„Să vorbim deschis despre ce urmează în perioada sărbătorilor. E foarte important ca persoană fiecare ce va face, ca familie ce va face. În Bucureşti, numai în ultimele două zile, am avut număr de cazuri aproape de 2.000 două zile şi azi 1.700. Asta înseamnă o presiune care va fi asupra sistemului sanitar în următoarea perioadă. Asta înseamnă ca toată lumea să respecte portul măştii peste tot, distanţarea, măsurile de igienă, măsurile de telemuncă sau muncă la domiciliu sau combinarea cu separarea în două grupupri a celor care merg la lucru. De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dumneavoastră şi celor din familia dumneavoastră şi a celor în vârstă. Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu cât mai mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal”, a mai afirmat Raed Arafat.

Acesta a explicat că circulaţia pe timpul nopţii va fi interzisă în continuare, toate limitările urmând a fi în vigoare:

„Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, mii de oameni în stradă, asta clar nu. (…) Nu vor fi festivităţi, cum au fost în alţi ani în centru în care să se întâlnească populaţia. Eu personal vă sfătuiesc evitarea, chiar dacă colindatul e o tradiţie, dar mersul din casă în casă, intratul în mai multe case în aceeaşi zi, mai stai un pic, mai scoţi masca în casă, mai te duci la altcineva, riscul creşte mai mult şi pentru tine şi pentru ceilalţi. Nu intru peste asta pentru că nu scrie nicăieri că e interzisă această activitate (întrebat despre tăierea porcului – n.r.)”, a mai precizat el.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Mihăilă: Suntem pe o pantă descendentă a valului trei. Nu înseamnă că am scăpat!

Mihnea Tudor

Tot ce trebuie să știi despre programul Rabla pentru electrocasnice, care debutează în această săptămână

Mihnea Tudor

Turcan afirmă că Guvernul va recurge la consultanţă internaţională pentru reforma pensiilor şi a salarizării în sistemul bugetar

Daniela Arnăutu

Opt convoaie militare ale NATO au ajuns în România. Participă la Exerciţiul Noble Jump 2021

Mircea Furdu

Cîțu anunță că relaxarea de pe 1 iunie va fi parțială, cea totală urmând pe 1 august

Daniela Arnăutu

Cîţu anunță că proiectul de lege 5G va merge în procedură de urgenţă în Parlament

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »