Guvernul a aprobat proiectul de desfiinţare a Secţiei Speciale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru investigarea infracțiunilor din Justiție:

”A fost aprobat un proiect de lege pivind desfiinţarea Secţiei de Investigare a  Infracţiunilor din Justiţie. Este o promsiunea a coaliţiei de guvernare, dar este şi o recoandare şi pentru respectarea MCV”, a declarat florin Cîţu, la finalul şedinţei.

”CSM a dat aviz negativ când SIIJ a fost înființată, a dat și acum la desființare aviz negativ, dar nu pentru că nu doreşte desfiinţarea secţiei, ci pentru alte considerente”, a mai precizat el.

Pe data de 12 februarie, proiectul privind desființarea Secției Speciale a fost trimis la Guvern de către ministrul Justiției, Stelian Ion.

După aprobarea în Guvern a proiectului și votarea lui de către Parlament, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluționarea acestora.

De asemenea, posturile aflate în schema de funcții și de personal a Secției la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secții ori în cadrul altor parchete, în funcție de necesități. După desființare, procurorii din cadrul Secției revin la parchetele de unde provin.

Tot în ședința de guvern a fost aprobată ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscale, precum menținerea punctului de pensie, amânarea până în 2022 a legii privind statutul personalului feroviar, tăierea sporului de 30% pentru angajații din prefecturi.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

guvern citu desfiintare siij lege desfiintare siij siij desfiintare
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes