stiripescurt.ro
Guvern

Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor

Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ”Schema de ajutor de minimis – Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor”, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu, bugetul schemei de ajutor de minimis fiind de 26 milioane de euro.

”În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a fost aprobată ”Schema de ajutor de minimis – Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor”, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu. Bugetul schemei de ajutor de minimis este de 26 milioane de euro”, anunţă ministerul Mediului.

Potrivit instituţiei, ”obiectivul acestei scheme este de a sprijini operatorii economici în vederea realizării de lucrări pregătitoare necesare investiţiilor finanţate în baza Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii cu scopul reducerii efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.2269/2022”. ”În cadrul acestui instrument de finanţare nu a fost prevăzută posibilitatea finanţării lucrărilor pregătitoare, acestea fiind reprezentate de plata arhitecţilor, inginerilor şi consultanţilor, taxelor legale, a studiilor de fezabilitate/documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii, a proiectului tehnic, pentru pregătirea şi/sau implementarea proiectului. Prin HG aprobată astăzi, acest tip de investiţii devine eligibil”, precizează comunicatul.

”Prezenta schemă este un real ajutor pentru persoanele juridice de drept privat sau de drept public, din categoria întreprinderilor micro, mici, mijlocii sau mari, ale căror proiecte au fost aprobate în cadrul Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii în reciclare şi care au încheiat contract de finanţare în acest sens. Totodată, sistemul garanţie-returnare va deveni operaţional în luna noiembrie a acestui an şi vom avea nevoie de capacităţi noi de reciclare pentru ambalajele care vor intra în acest circuit”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Beneficiarii schemei de minimis trebuie să fie autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; 3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase; 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.

Cheltuielile eligibile, pentru a beneficia de finanţare în condiţiile schemei de minimis, sunt reprezentate de: cheltuieli pentru proiectare, studii de fezabilitate/documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii, proiectul tehnic şi alte documentaţii tehnico-economice, plata arhitecţilor, a inginerilor, asistenţă tehnică (inclusiv plata consultanţilor, dar exceptând organizarea procedurilor de achiziţie) şi organizare de şantier, cheltuieli cu taxe legale pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire/desfiinţare, cheltuieli pentru informare şi publicitate.

Sprijinul financiar în cadrul schemei de minimis constă în alocări financiare nerambursabile sub formă de grant din Fondul pentru mediu şi se acordă în urma selectării şi notificării solicitantului privind acceptarea cererii de finanţare, urmată de încheierea contractului de finanţare încheiat între AFM şi solicitant.

Perioada de valabilitate a ajutorului de minimis este de la aprobarea lui până la 31 decembrie 2023. Totodată, perioada în care pot fi selectaţi beneficiarii şi în care se pot semna contractele de finanţare nerambursabilă este de la aprobarea schemei până la 31 decembrie 2023, mai arată ministerul Mediului.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Sacandalul Bâstroe: Sorin Grindeanu i-a cerut ambasadorului Ucrainei la Bucureşti informaţii despre când vor începe ucrainenii măsurătorile

Mihnea Tudor

Cătălin Predoiu a transmis preşedintelui Iohannis propunerile pentru procuror general şi procuror-şef al DNA

Mihnea Tudor

Voucherele pentru alimente vor fi livrate beneficiarilor înainte de Paşti

Mihnea Tudor

Ciucă, întrebat despre posibilitatea plafonării poliţelor RCA: ASF va prezenta o evaluare finală şi propunerile Parlamentului. Nu a negat această posibilitate

Gloria Pascu

Kelemen: Ceea ce au făcut ucrainenii pe Bâstroe nu a schimbat în niciun fel şi nici nu va schimba ecosistemul Deltei Dunării. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să aşteptăm

Mihnea Tudor

Consilierul guvernamental ION s-a întâlnit cu elevii din Colegiul Naţional Aurel Vlaicu din Bucureşti

Felix Bradu

MIPE: Platforma prin care se vor atrage cele 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027, disponibilă din 16 mai

Mihnea Tudor

DRONE ultra-performante pentru Garda Naţională de Mediu

Mihnea Tudor

Tanczos Barna despre raportul preliminar privind lucrările de dragare pe Bâstroe și măsurătorile părții române

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »