Guvernul se pregătește să introducă starea de criză în România. Ce înseamnă ”starea de criză”?

Guvernul României este pe cale să introducă starea de criză în România. Sursa foto: Guvern

Guvernul României este pe cale să introducă starea de criză în România. Sursa foto: Guvern

Guvernul României este pe cale să introducă starea de criză în România, anunță, luni, Antena 3. Aceasta nu va avea efecte asupra populaţiei, ci mai degrabă se referă la decizii de securitate şi apărare naţională.

În funcţie de manifestarea situaţiilor de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale la nivel naţional sau în plan internaţional, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, CSAT poate emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale, respectiv a încetării acesteia.

Astfel, structuri ale MApN vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO.

Potrivit proiectului de lege la care a lucrat guvernul în ultimele zile, această situaţie de criză va fi instituită la propunerea ministrului Apărării, va trebuie avizată de premierul în funcţie şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), arată sursa citată.

Ea va fi instituită în momentul în care, potrivit proiectului de lege, societatea se confruntă cu apariţia sau iminenţa apariţiei unor incidente care sunt menite să afecteze sau să pună în pericol condiţiile de viaţă, stabilitatea politică, economică, socială, securitatea sau apărarea ţării sau să pună în pericol orice alte valori constituţionale.

Aceasta este definiţia care se regăseşte în proiectul de lege şi care urmează, potrivit surselor, să fie adoptat săptămâna aceasta într-o sedinţă de Guvern. Parlamentul este pregătit să adopte acest poiect de lege în procedură de urgenţă.

Conform Antena 3, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a spus, luni, că are cunoştinţă despre acest proiect de lege.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

criza romaniasecuritate nationalastarea de criză
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes