Guvernul a adoptat joi ordonanţa de urgenţă ce reglementează implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile din cadrul Programului Sănătate 2021-2027 şi din împrumuturi contractate cu Instituţiile Financiare Internaţionale.
”Cele două priorităţi din Programul Sănătate la care face referire ordonanţa adoptată înseamnă cel puţin 7 spitale mari (judeţene, monospecialitate sau centre de transplant) nou construite şi dotate şi alte 20 spitale publice municipale şi orăşeneşti construite sau reabilitate şi dotate. Până la finalul anului, contractele de finanţare pentru toate aceste spitale vor fi încheiate, astfel încât să avem suficient timp pentru derularea procedurilor specifice unor investiţii de o asemenea importanţă şi anvergură”, a declarat Marcel Boloş, citat într-un comunicat de presă al Ministerulului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Finanţarea poate ajunge până la 500 de milioane de euro pentru un spital nou.
Actul normativ stabileşte cadrul general privind metodologia şi criteriile de selecţie pentru proiectele de investiţii publice din domeniul sănătăţii, care sunt aprobate de către Comitetul de Monitorizare a Programului Sănătate, la propunerea Autorităţii de Management pentru Programul Sănătate pe baza criteriilor-cadru stabilite în ordonanţă
Astfel, România are ocazia să modernizeze sistemul sanitar și să asigure accesul pacienților la servicii de calitate. Este pentru prima oară când beneficiem de un Program dedicat exclusiv sănătății.
Prin acest program vor fi asigurate, printre altele:
Continuarea investițiilor în spitalele regionale de urgență: Iași, Cluj, Craiova;
Construcția și/sau modernizarea a minim 7 spitale județene;
Construirea sau reabilitarea a 20 spitale publice mici, municipale și orășenești, a 24 unități sanitare care furnizează servicii de paliație;
Acces la screening gratuit pentru peste 800.000 de români;
Reabilitarea a 300 de cabinete de medici de familie;
Reabilitarea a 105 cabinete medicale școlare;
Accesul la servicii medicale a 65.000 de copii.
”Am stabilit criterii transparente de selecţie a proiectelor care vor fi finanţate aceste fonduri, valoarea eligibilă pentru fiecare categorie de proiect, solicitanţii eligibili, regulile pentru contractarea asistenţei financiare rambursabile şi contribuţia proprie a beneficiarilor. Odată cu reglementările adoptate astăzi, putem spune că intrăm în linie dreaptă către realizarea acestor investiţii de aproape de 2 miliarde de euro în spitalele româneşti”, a arătat Boloş.
Solicitanţii eligibili în cadrul apelurilor de selecţie de proiecte pentru investiţii în infrastructura spitalicească sunt unităţile administrativ-teritoriale, spitalele judeţene/judeţene de urgenţă, inclusiv clinice judeţene de urgenţă/ clinice de urgenţă, spitalele monospecialitate, spitalele publice orăşeneşti şi municipale, inclusiv spitale municipale de urgenţă şi parteneriatele între autorităţile/instituţiile publice locale şi/ sau centrale şi unităţile sanitare.
Listele proiectelor selectate la finanţare prin Programul Sănătate de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se aprobă prin Hotărâre a Guvernului României, după finalizarea procesului de contractare.
În prezent, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte ”Investiţii în infrastructura publică a spitalelor orăşeneşti şi municipale” şi Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte ”Investiţii în infrastructuri spitaliceşti noi: spitale judeţene, spitale judeţene de urgenţă, spitale monospecialitate” sunt puse în consultare, apelurile urmând a fi deschise în al treilea trimestru al anului 2023.
Sunt apeluri în valoare de 2 miliarde de euro în vederea finanţării infrastructurii de sănătate.











Comenteaza cu profilul facebook