Horaţiu Potra scapă de arestul la domiciliu. Va fi judecat sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi contestaţia formulată de mercenarul Horaţiu Potra împotriva deciziei prin care fusese plasat în arest la domiciliu şi a stabilit că acesta poate fi judecat sub control judiciar.

La jumătatea lunii iunie, Instanţa supremă a decis eliberarea din arest preventiv a lui Horaţiu Potra şi plasarea acestuia în arest la domiciliu, dispunând totodată ca Potra să poarte o brăţară electronică de supraveghere.

Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică – alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

arest la dimiciliu potrahoratiu potrapotra judecat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes