Hunedoara: Bărbat împuşcat accidental în timpul unei partide de vânătoare

Un bărbat de 49 de ani care participa, sâmbătă, la o partidă de vânătoare autorizată, în judeţul Hunedoara, a fost împuşcat accidental de un alt vânător, care încerca să ţintească un fazan. Bărbatul rănit a fost transportat la spital, conştient şi în stare stabilă.

Poliţia Municipiului Orăştie a fost sesizată, sâmbătă, despre faptul că, în cadrul unei acţiuni de vânătoare organizată pe fondul de vânătoare Beriu, ar fi fost rănit prin împuşcare un membru vânător participant. 

”Echipa operativă formată din poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara şi ai Serviciului Criminalistic, în urma cercetărilor la faţa locului, a stabilit faptul că, în cadrul acţiunii de vânătoare organizate în baza unei autorizaţii emise pentru recoltarea de fazani, vulpi şi şacali, la care au participat 13 membri vânători şi un candidat, unul dintre vânătorii participanţi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a efectuat un foc de armă cu arma deţinută legal, la vederea unui exemplar din specia fazan, ocazie cu care l-a rănit în mod accidental prin împuşcare pe un alt participant la vânătoare, cauzându-i plăgi prin împuşcare cu alice la nivelul braţului, al umărului drept şi al feţei”, a informat Poliţia Judeţeană Hunedoara.

Bărbatul rănit, în vârstă de 49 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal Orăştie şi, ulterior, la Spitalul Judeţean din Deva, fiind conştient şi stabil.

În urma cercetărilor, au fost prelvate probe materiale şi a fost ridicată arma şi muniţia persoanei care a tras focul de armă ce a condus la rănirea bărbatului de 49 de ani.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes