Acum vreo 20 de ani, lucrurile începuseră să se cam strice pe dulcele plai al Grădinuței, așa că unii dintre componenții grupului din care făceam parte la vremea aceea au ales să lase în urma lor motoceii sobei din casa părintească, copiii și prietenii și să “Follow the money!”, doar, doar și-or veni oleacă în fire din strânsoarea ce îi cuprinsese în jurul portofelelor.
Așa s-a întâmplat și cu doi prieteni, care au ales să se rupă de toți și de toate și să aleagă Irlanda drept viitoare adresă de buletin. După cum era și normal, după o perioadă de strâns din dinți și dat din coate, au venit în țară să își vadă neamurile și prietenii, dar și reversul era valabil, căci, nu e așa, ce e mai dulce pentru un român decât așchiile băgate în ochii dușmanilor și ai vecinilor cărora să le dovedești că ai reușit?!
S-a făcut mare convocare, mare la ora X, în cârciuma Y, ne vedem cu cățel, cu purcel că “s-a întors Luuuuuciiii, yeeeee!!!
Desigur, din întâmplare sau pur și simplu pentru că era personajul principal, Lucian ocupa exact locul Nașului Mare, proțap în capul mesei de vreo 15, hai poate 20, câți ne adunasem noi atunci în locanta cu porții mari și prețuri populare. Fiecare a comandat ce a vrut, s-a râs, s-a povestit, s-a toate alea, poate pentru că ăsta era de fapt și liantul echipei destul de heteroclite, glumițele… unele dintre ele chiar neintenționate.
La sfârșit, democratic, fiecare și-a calculat partea și s-au pus banii la un loc, urmând să plătim domnișoarei care ne servise, nota.
Mucalit, Lucian ne-a rugat să îl lăsăm pe el să dea banii, să vadă și el… ”cum e să fii atât de bogat încât să îți poți permite să plătești masa pentru 20 de persoane!”.
Am râs tare la poanta asta și abia așteptam să vedem interpretarea. A venit fata, Lucian, cu un gest de conte obișnuit să toace firfireii, i-a dat suma strânsă și cu o voce plictisită, nemaiașteptând reacția fetei, i-a spus replica pe care bănuiesc că o avea pregătită demult…
– Iar de rest… hmmm, poți să-ți iei tu ce vrei! O blană sau poate o perlă!
Aia, ochii mari a mirare, neclintită! Și tot neclintită a fost atunci când i-a replicat cu o voce monotonă după ce a numărat banii:
– Mai trebuie să îmi dați 5 lei!
Cineva calculase greșit, să nu zic că dăduse țeapă și cu tot bacșișul pe care îl lăsasem noi, nu era acoperită suma.
Vă puteți imagina ce a urmat. Să scriu că eram prăbușiți de râs, ar fi prea puțin și nu știam ce e mai funny, expresia de uimire a proaspătului întors în țară, imperturbabilitatea necăutată a fetei, simpluță rău de altfel, sau situația în sine, devierea dintr-o poantă super într-o situație de un comic absurd.
De ce mi-am amintit tocmai acum toate astea?
Probabil pentru că, doar mă știți deja, vin tare din urmă cu analogiile.
Poate că așa ne-a lăsat BUNUCU pe noi ăștia din Neamul Ales:
HÂTRI – gata să facă mișto oricând de orice,
DEFAZAȚI – prezenți și nu prea in existența noastră, dar mai mult în a celorlalți,
FUDULI de numa-numa – “ăl mai dat naibii neam, noi suntem!”,
DESCURCĂREȚI – “de unde nu curge, pică” și al dracului de…
AVIZI DE ATENȚIE – pentru că “o scenă-i lumea, iar noi suntem actori!”
Cu siguranță mai puteți adăuga încă multe însușiri definitorii și chiar insist să o faceți în comentarii.
Acum nu-mi rămâne de făcut decât să vă las pe voi să alegeți ce vă coafează din tot platouașul ăsta de variante!
… iar de restul… puteți să vă luați voi ce vreți… o Tesla, un yacht sau poate să vă schimbați o viață!
Voie bună și sănătate să avem și le-om trece pe toate!
Un an mai bun, cuminte și cu minte!
La mulți ani!
Comenteaza cu profilul facebook