ÎCCJ a decis că este infracţiune conducerea unui vehicul de cineva condamnat definitiv pentru alcoolemie mare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, miercuri, că reprezintă o infracţiune conducerea unui vehicul de către o persoană care a fost condamnată definitiv pentru conducere cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge dacă acest lucru se petrecere de la momentul pronunţării hotărârii şi până la anularea permisului de conducere.

ÎCCJ a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, în şedinţa din 21 aprilie 2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Înalta Curte a decis să admită sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală, în dosarul nr. 9318/328/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă poate fi subiect activ al infracţiunii prev. de 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice?”.

ÎCCJ a decis că acest lucru reprezintă o infracţiune.

“Stabileşte că poate fi subiect activ al infracţiunii prev. de 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice”, a transmis Înalta Curte.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 335 din Codul Penal prevede la alineatul 2: “Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”

De asemenea, articoul 336 din Codul Penal, la alineatul 1, prevede: “Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alcoolemie mareconducere auto cu alcoolemieiccjinfractiune conducere persoana condamnatapersoana condamnata alcoolemie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes