Împăcare istorică! Zelensky îi așteaptă, la Kiev, pe preşedintele german Steinmeier şi pe cancelarul Scholz. Diferendele au fost stinse

Volodimir Zelenskiy, preşedintele Ucrainei, i-a invitat pe cancelarul german, Olaf Scholz, şi pe preşedintele, Frank-Walter Steinmeier, să îl viziteze la Kiev, potrivit preşedinţiei germane, citate de AFP. Zelenski a discutat într-un apel telefonic cu omologul său german, joi, despre ”nemulţumirile din trecut” ale celor două state, relatează The Guardian.

Preşedintele Zelensky a făcut invitaţia în timpul unei convorbiri telefonice cu Steinmeier în cursul zilei de joi, în care ”s-au clarificat nemulţumirile din trecut”, iar preşedintele german şi-a exprimat ”solidaritatea, respectul şi sprijinul” pentru Ucraina, a declarat o sursă din cadrul preşedinţiei germane.

Invitaţia vine la trei săptămâni după ce vizita preşedintelui Steinmeier, fost ministru de Externe, a fost respinsă de Kiev pe fondul criticilor cu privire la politica sa apropiată faţă de Rusia. El a recunoscut în luna aprilie că s-a oferit să viziteze Ucraina împreună cu alţi lideri ai Uniunii Europene, dar a spus că acest lucru ”nu a fost dorit de Kiev”.

Împăcare prin telefon

Am avut o conversaţie bună, constructivă şi importantă cu preşedintele federal al Germaniei, domnul Steinmeier. Mulţumesc pentru sprijinul puternic acordat Ucrainei. Mă aştept să fie intensificat. Leadershipul german este important pentru a contracara agresiunea rusă. Am informat cu privire la situaţia din prima linie, situaţie critică în Mariupol”, a scris liderul ucrainean pe contul de Twitter.

De asemenea, cancelarul Scholz a fost ţinta criticilor pentru propriul eşec de a vizita Kievul, precum şi pentru ezitarea sa privind furnizarea de arme grele care să ajute Ucraina să reziste invaziei Rusiei. Guvernul german a anunţat săptămâna trecută că va trimite tancuri antiaeriene în Ucraina, ceea ce denotă o schimbare clară a politicii prudente a Berlinului privind sprijinul militar pentru Kiev.

În convorbirea telefonică de joi, Steinmeier a subliniat că Germania ”stă alături de forţele unite în solidaritate de partea Ucrainei”, a spus sursa din cadrul preşedinţiei germane.

Ambii preşedinţi au descris discuţiile ca fiind ”foarte importante şi foarte productive”, a mai precizat sursa.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

presedintele germaniei la kievscoltz zelenskysteinmeier zelensky intalnirezelensky
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes