În America, a fost autorizată terapia cu anticorpi administrată lui Donald Trump

Regeneron Pharmaceuticals a obținut autorizația de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 de la Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA), se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul companiei. Tratamentul experimental a fost administrat preşedintelui american Donald Trump, după ce acesta a fost conformat pozitiv. Liderul de la Casa Albă a susținut în repetate rânduri că acesta l-a ajutat să se vindece.

Practic, este vorba de un cocktail de doi anticorpi, casirivimab şi imdevimab, cunoscut ca REGN-COV2 sau REGEN-COV2, ce poate fi utilizat pentru tratarea simptomelor uşoare până la moderate ale COVID-19 la pacienţi cu vârsta de peste 12 ani care prezintă riscul de a se transforma în cazuri severe. El nu poate fi utilizat la pacienţi cu COVID-19 care sunt spitalizaţi sau care au nevoie de oxigen, se maia arată în comunicatul Regeneron.

Studiul clinic

FDA a emis ordinul după un studiu clinic realizat pe 799 de adulţi ne-spitalizaţi cu simptome uşoare până la moderate de COVID-19.

“Autorizarea acestor terapii cu anticorpi monoclonali ar putea permite pacienţilor să evite spitalizarea şi să uşureze povara sistemului nostru de îngrijire a sănătăţii”, a declarat Stephen Hahn, oficial al FDA.

Regeneron Pharmaceuticals a primit peste 500 de milioane de dolari din partea guvernului american pentru a dezvolta tratamentul, conform New York Times.

Primele 300.000 de doze vor fi furnizate gratuit de către guvern, dar pacienţii ar putea fi nevoiţi să plătească unităţilor de sănătate costul administrării medicamentului, se arată într-un comunicat al companiei.

REGEN-COV2 continuă să fie evaluat în studiile clinice de fază 2/3 pentru tratamentul COVID-19 la anumiți pacienți spitalizați și ne-spitalizați, studiul de recuperare deschis ăn faza a 3-a a pacienților spitalizați din Marea Britanie și un studiu de fază 3 pentru prevenirea COVID-19 în contactele casnice ale persoanelor infectate. Până în prezent, mai mult de 7.000 de persoane au participat la studiile clinice REGEN-COV2”, se mai precizează în comunicatul companiei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

medicament anti covid Regeneron regeneron autorizat terapie cu anticorpi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes