Incendiu la o sală de operaţie de la Spitalul Judeţean Constanţa

Incendiu la o sală de operaţie de la Spitalul Judeţean Constanţa
Incendiu la o sală de operaţie de la Spitalul Judeţean Constanţa

Un incendiu a izbucnit sâmbătă după amiază, într-o sală de operaţie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, acesta fiind stins repede de pompierii din cadrul serviciului voluntar. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la un dezumidificator. Nu au fost persoane rănite.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă după amiază, la un incendiu izbucnit la Spitalul Judeţean Constanţa. La faţa locului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple, două autoscări, patru autospeciale de stingere şi două echipaje SMURD. La momentul sosirii echipelor de intervenţie incendiul fusese stins de către pompierii din cadrul serviciului voluntar.

ISU a precizat că incendiul a fost la un bloc operator de aproximativ 40 de metri pătraţi. În acel moment în sală se aflau patru persoane, cadre medicale, care au ieşit din blocul operator.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit la dezumidificatorul din sala de operaţie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Constanta incendiu spital incendiu spital constanta
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes