Incendiu la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Plan ROȘU de intervenție – UPDATE

Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Doisprezece pacienţi au fost evacuaţi.

UPDATE 4 Incendiul care a izbucnit marţi seara la Spitalul de copii din Iaşi a fost lichidat, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Focul s-a manifestat într-un salon, pe o suprafaţă de circa 15 mp.

Nu sunt raportate victime, conform ISU Iaşi, care precizează că a fost verificat etajul 4 al spitalului, iar de la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii, 3 aparţinători şi 4 cadre medicale), care au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile.

UPDATE 3: Informații suplimentare referitor la cele 12 persoane evacuate:  Este vorba despre 5 copii, 3 părinți, 4 personal medical.

Pentru optimizarea misiunii de raspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Interventie.  La fata locului salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 1 autospeciala de descarcarare, 2  autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscara si 1 cisterna. 

Totodata, la locul interventiei au fost trimise 3 ambulante SMURD și 1 unitate de terapie intensiva mobila.  La acest moment incendiul este localizat, astfel ca a fost eliminat pericolul extinderii la vecinatati. Misiunea este in dinamica. 

UPDATE 2: Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași:

Din ultimele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii – zona ATI. Din primele date furnizate, până la acest moment au fost evacuate 12 persoane și nu au fost raportate victime.

UPDATE: A fost activat codul roşu de intervenţie

UPDATE: Circulaţia a fost întreruptă pe strada unde se află Spitalul de copii din Iaşi. Sunt mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD în curtea spitalului. În zonă s-au adunat zeci de ieşeni.

UPDATE: MInistrul Sănătăţii, Ioana MIhăilă, a precizat, la Antena 3, că au fost evacuaţi nouă pacienţi. 

La rândul lor, reprezentaţii POliţiei Iaşi au precizt că circulaţia în onă este restricţionată. 

”În această seară, în jurul orei 19.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgentă 112, despre faptul că într-un salon al unei unităţi medicale a apărut un incendiu. În urma sesizării, poliţiştii ieşeni s-au deplasat la faţa locului în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

La fata locului a fost trimis şi un echipaj al Biroului Rutier Iaşi pentru dirijarea traficului rutier în zonă”, a transmis IPJ Iaşi. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Iaşi intervine, marţi, la un incendiu izbucnit la Sectia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

”Au fost evacuaţi toţi pacienţii”, a transmis ISU Iaşi. 

Sursa citată nu a precizat numărul pacienţilor sau dacă există victime. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

incendiu ati iasiincendiu spital copiiincendiu spital iasi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes