Incendiu puternic la spitalul din Suceava. Peste 300 de mame, copii și nou născuți, scoși din saloane în miez de noapte. Cauzele incendiului

Un incendiu puternic a izbucnit la spitalul din Suceava. Flăcările au cuprins secția de Ginecologie. Planul roșu a fost activat și peste 300 de pacienți au fost evacuați de urgență, între care 102 copii.

Focul a izbucnit într-un salon de la etajul patru al spitalului, la secția de Obstetrică-Ginecologie. 40 de paciente erau internate acolo. Medicii și asistentele au fost primele care au intervenit pentru a stinge flăcările dar fumul se extindea rapid. În doar câteva minute a ajuns până la etajul nouă.

”În urma cu cca. 15 minute (ora 00:45) prin SNUAU 112 a fost sesizată producerea unui incendiu la etajul 4 al Spitalului Județean Suceava (Secția ginecologie)

La fața locului au fost dirijate echipaje de ordine publică pentru asigurarea zonei și sprijinirea echipajelor ISU în vederea evacuării eventualelor victime”, anunța Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava, noaptea trecută.

Focul a fost stins în jurul orei 01.15. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat toate forțele și mijloacele de la Detașamentul Suceava.

UPDATE – ”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) cu defecţiuni”, a transmis ISU Suceava.

”Flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fata locului s-au deplasat toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul Suceava.

Prioritatea a fost evacuarea tuturor pacienţilor din zonă şi de la etajele superioare. Au fost evacuaţi 329 pacienţi, de la etajul IV până la etajul IX. Aceştia au fost relocaţi în alte secţii din spital. Din totalul pacienţilor evacuaţi, 102 sunt copii (57 nou-născuţi)”, a transmis ISU Suceava.

”Incendiul a fost lichidat în 10 minute, dar a fost nevoie de decopertat tot tavanul fals din proximitate pentru identificarea focarelor ascunse. Lucrăm pentru stabilirea cauzei probabile”, a adăugat ISU Suceava.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

incendiu ginecologieincendiu spital suceavaincendiu suceava
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes