Incredibil! Patru polițiști, cercetați în dosarul mitei de la Permise Suceava, revin la serviciu -FOTO

Incredibil! Patru polițiști, cercetați în dosarul mite de la Permise Suceava, revin la serviciu
Incredibil! Patru polițiști, cercetați în dosarul mite de la Permise Suceava, revin la serviciu

Examinatorii de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava cercetați de procurorii DNA se întorc la muncă. Prefectura spune că nu are alte soluții pentru că există un deficit de personal, dar că agenții acuzați că au luat mită vor fi monitorizați cu atenție în timpul programului. 

Patru polițiști de la Serviciul Permise, cercetați de DNA ca suspecți sau inculpați pentru fraudarea examenelor de obținere a permiselor, vor reveni la muncă, din 15 martie, ca examinatori. 

Trei au stat în arest preventiv, acesta fiind și unul din argumentele autorităților în sensul că există o decizie definitivă de înlocuire a arestului preventiv în cazul lor cu controlul judiciar, fără interdicții legate de activitatea profesională.

În plus, nu s-au găsit înlocuitori care să susțină examenul cu cei care doresc să obțină permisul pentru categoriile C, E și D. Au fost detașați câțiva polițiști de la IPJ Suceava dar doar pentru șase luni.

La Serviciul Permise Suceava sunt doar 10 angajați, doi ofițeri și opt examinatori. Doar unul a scăpat de dosarul penal, fiind în concediu de creștere a copilului.

Autoritățile spun că cei patru vor fi monitorizați video în timpul programului. 

Revenirea lor a fost necesară pentru că activitatea instituției aproape s-a blocat în ultimele luni, programările ajungând până în august. 

Din 15 martie a fost suplimentat un număr semnificativ de locuri, așa că, începând de azi, candidații se pot reprograma.

Tribunalul Suceava a încuviințat, în noiembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru 14 inculpați,  în cazul mitei uriașe primite în schimbul eliberării de permise auto. Acuzațiile sunt că șpaga ajungea și la 2000 de euro pe zi.

Printre cei arestaţi se află ofiţeri de poliţie, agenţi de poliţie şi personal contractual de la SPCRPCIV Suceava, dar şi un ofiţer de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), precum şi mai mulţi instructori auto.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dosar mita permise suceavapolitistirevin la serviciu
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes