Incursiune de poveste în ”insula” slovacilor

”ROventura” ne prezintă, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, “insula” slovacilor, din Sălaj, locul în care trăiesc astăzi puțin peste șase sute de suflete. În cununa munților Plopiș, la limita dintre Bihor și Sălaj, cătunul Făgetu e casa unei comunități inimoase, pe care George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, abia așteaptă să ni le arate!

În urmă cu aproximativ două secole, slovacii au ajuns în ținuturile acestea, ca tăietori de lemne. Cei mai mulți dintre ei au venit <împinși> de neajunsurile din propria țară, iar alți câțiva au fost pur și simplu fermecați de pitorescul locului pe care aveau, de-atunci, să-l numească “acasă”.

Roventurienii dornici de a afla istoria locului, se opresc, pentru început, la una dintre cele mai însemnate așezăminte din sat, Biserica Catolică, loc în care ne vor face părtași la aflarea poveștii primilor slovaci ajunși pe aceste meleaguri.

Părintele nu-i sprijină pe localnici doar cu hrană duhovicească. Casa de Caritate care funcționează pe lângă biserică are grijă și de sănătatea oamenilor și poate oferi chiar și o masa caldă celor aflați în nevoie ori călătorilor, așa cum au primit și-ai noștri, cu mare bucurie.

Cu sufletele și pântecele pline, Andreea și George își vor continua periplul prin ținutul slovacilor, în căutarea altor oameni care să-i inspire. Răsfățați cu priveliști ce-ți taie respirația, fiecare loc pe băncuțele din lemn e un privilegiu. Iar dacă dinainte-ți stau și toate bunătățile bucătăriei slovăcești, apoi aceasta-i binecuvântare!

Nu ratati, sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

insula slovacilormuntii plopisroventura
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes