Incursiune de poveste pe Litoralul Românesc, de la ora 15:00, în ROventura, Kanal D

Dacă iubiți ambarcațiunile și marea, atunci este momentul să urmăriți și ediția de sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la Kanal D, pentru că „ROventura” ajunge în portul turistic Mangalia.

Alaturi de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, vom descoperi zone puțin umblate și povești puțin știute, totul într-o croazieră unică. Totodată, ne vom bucura și de ospitalitatea celui mai mare hotel din sudul litoralului românesc, care-și îmbie oaspeții cu facilități exclusiviste și privelisti fermecătoare.

De la farul genovez, până la marina cochetă din Limanu și rezervația naturală Pădurea Hagienilor, ne așteaptă, sâmbăta aceasta, la „ROventura”, câteva descoperiri fabuloase, pe toate le vom face de pe apă, la bordul unui taxi… altfel.

Farul era, la începuturi, cea mai înaltă construcție din oraș, iar astăzi a rămas un reper, atât pentru localnici, cât și pentru turiști, iar cursele cu taxiul… marin sunt printre cele mai interesante moduri în care poți descoperi atracțiile zonei, chiar din largul Mării.

Clima mai blândă, asemănătoare cu cea mediteraneană, face din sudul litoralului o destinație tot mai apreciată de turiști, loc unde se simt, tot mai puternic, mândria și dragostea de țară, în graiul bănățeanului stabilit la malul Mării. Unele vase construite aici sunt unicat, iar asta nu face decât să confirme tradiția șantierului naval, un loc în care unele realizări din vremea comunismului dăinuie și azi.

Drumul călătorilor noștri ajunge, apoi, la Cap Aurora, cea mai tânără stațiune din sudul litoralului românesc, acolo unde vor poposi într-un loc de poveste.

Nu ratați „ROventura”, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aventura pe litoralcroazieralitoralroventura
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes